AEQUILIBRIUM

3
1435

Aequilibrium

Eu știu ce nu știu

 si pentru aceasta mă adresez

exclusiv acelora care știu că nu știu tot !!!

         Echilibrul este o stare cu rădăcini divine. E starea, singura, ce poate sfida timpul. Starea de echilibru este răspunsul necesar și așteptat la orice modificare a unui sistem. Pentru suflet, echilibrul din sfera mecanicii este împăcarea sinelui cu Dumnezeu. Împăcarea este cea care aduce starea de repaos, de liniște, este cea care acoperă golurile ori deșartă prea plinurile. Împăcarea înseamnă acceptare a soluțiilor revelate și însușirea lor. Restabilire a echilibrului, împăcare, acceptare, însușire și iertare.  
         Acum se pune întrebarea esențială și tema acestui eseu:  Iertarea poate readuce echilibrul? Este iertarea remediul oricărui dezechilibru? Pun aceasta întrebare pentru a încerca să răspundem cu nepărtinire și atenție, în fel și chip, mai mult sau mai puțin argumentat, însă cu buna credință, în scopul găsirii unui echilibru interior necesar acceptării unui răspuns din afară.
         Din capul locului aș vrea să fac o departajare, pe care eu personal o văd și o consider imperios necesară:  una este iertarea lui Dumnezeu față de fiii săi oamenii și cu totul alta iertarea omului față de semenii săi, frați și copii.
         Dintr-o analiză și o apreciere proprie, consider, cu riscul poate de a părea hazardant ce fac, că omul nu este capabil de iertarea semenului său, totală și necondiționată, în sensul preceptelor religiei creștine. Firește, oamenii pot fi și chiar și sunt iertători. În felul lor însă.  Pot ierta multe însă nu cred că o pot face integral, în deplină înțelegere și iubire așa cum spune și cum face Dumnezeu.
         Făcând o paralelă cu lumea profană, aș încerca să fac o comparație a iertării creștine cu două instituții juridice omenești: amnistia, pe de o parte, și grațierea, pe de altă parte. În timp ce amnistia este o formă de iertare (act de clemență) a celui care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală în sensul că este înlăturată răspunderea penală, executarea pedepsei precum și eventualele consecințe ale condamnării ( diverse interdicții de drepturi etc. ), grațierea este tot un act de clemență ( iertare) dar  prin care se înlătură numai efectele condamnării penale, se înlătură numai executarea pedepsei, totale sau parțiale.
         Vinovați sunt și cei amnistiați și cei grațiați. În cazul vinovaților/condamnaților amnistiați este iertată fapta în sine ( este înlăturată răspunderea penală ), efectele condamnării – executarea pedepsei, interdicțiile prevăzute de lege și stabilite de către judecător. În cazul vinovaților/condamnaților grațiați este iertată numai executarea pedepsei aplicate pentru fapta săvârșită.
         O iertare totală, făcută de un om față de alt om VIU, este dificil de conceput din punct de vedere al concepției creștine. Din punctul meu de vedere, o iertare creștinească a faptelor unui om față de alt om, nu ar putea îmbrăca decât hainele unei iertări similare grațierii penale. Adică, mintea umană ar fi capabilă doar la a ierta partea pedepsibilă a faptei săvârșite, prin care a provocat suferință ori pagube unei alte persoane. Iertarea umană nu poate ignora nici existența faptei și nici vinovăția persoanei care a săvârșit fapta. Arhivarea datelor privind fapta, făptuitorul, forma vinovăției, data, paguba suferită, etc, toate sub forma resentimentelor, amintirilor, este incompatibilă absolut cu iertarea totală propăvăduită de religia creștină.
         Singura iubire necondiționată pe care este capabil un om să poarte altcuiva, este cea față de proprii săi copii, după modelul în care Dumnezeu ne iubește și ne iartă necondiționat pe noi oamenii. Deosebirea care există totuși, constă în aceea că, în cazul oamenilor, atât iubirea cât și iertarea sunt relative, pe când in cazul Lui Dumnezeu, ambele au caracter absolut.
         Revenind la întrebarea de la început, dacă poate iertarea să restabilească echilibrul, dacă poate iertarea să aducă  împăcarea, am putea să avansăm un răspuns preliminar că da, poate, însă doar un echilibru relativ, întrucât atâta iertare e capabil omul să acorde. De atât dispune.
         Într-o atare situație, respectiv aceea de echilibru relativ, un om ar trăi cu o doza de oarecare neliniște, firească unui echilibru relativ. Continuând raționamentul de unde l-am lăsat, potrivit căruia un om normal  (- că de oameni obișnuiți vorbim în speță-) nu poate ierta decât cel mult parțial – adică relativ așa cum am spus –  ar trăi neîmpăcat total, sau întru-un dezechilibru relativ,  în situația în care existența i-ar fi afectată de tulburări exterioare.
         Considerând că cel puțin la nivelul lumii reale, echilibrul este culmea perfecțiunii, fără să încercam măcar să ne transpunem într-o lume ideală, va fi imperios necesară o corecție pentru a se ajunge la un echilibru total și în consens cu morala creștină.
         Cum iertarea nu poate fi totală, pentru că am apreciat că vor exista în permanență rămășițe arhivate ori împrăștiate în memorie, rămășite ale faptelor petrecute, cu persoanele care le-au făptuit, etc, corecția  poate fi făcută pentru împăcarea totală și restabilirea unui echilibru aproape de absolut DOAR prin  uitarea acestor  rămășițe și frânturi ori prin rătăcirea lor prin cotloanele memoriei. 
        Abia atunci, o faptă și o persoană ce ți-au provocat un dezechilibru în existența ta  e radiată din memoria curentă, după ce firește, în prealabil a fost iertat efectul faptei în sine. Când ierți urmările faptei și stai departe de subiect, și uiți ce a rămas, atunci echilibrul este aproape perfect. Desi se așterne uitarea, subconștientul va depista intodeauna rănile cicatrizate și, cu toată bunăvoința conștientului, sufletul tot va tresări când va trece peste ele. Cel puțin teoretic, s-ar putea trage timid concluzia că, la actualul nivel, omul atât este capabil să facă. Odată  cu reușirea unei iertări integrale, omul, cu siguranță va trece la un nivel superior. 
        O dovadă în plus, sau, mă rog, un alt raționament, poate e mai corect spus așa, ar fi acela că atunci când subiecte ale dezechilibrelor oamenilor vii sunt morții, decedați la momentul iertării, nu la momentul producerii dezechilibrului, iertarea vine mult mai ușor, mai simplu și aproape total. Aproape de absolut.
        Posibil să rezulte din lipsa resentimentului, din lipsa posibilității de  restabilire a echilibrului afectat prin măsuri de forță egală și de sens contrar ?  Cu alte cuvinte, sintagma  “de morți numai de bine” o fi apărut probabil și pentru faptul  că răzbunarea se stinge prin însăși trecere celuilalt în altă lume?
Germanos.ro

București

07 ianuarie 2016

Costel Avram

 

cristinastory.com BookCity.ro
DISTRIBUIȚI

3 COMENTARII

  1. Hristos a inviat ! Multumesc, Domnule Costel Avram pentru atentia pe care o acordati , prin postarile dvoastra, grupului . Eseurile dvoastra spiritualizeaza, din unghiuri inedite, aspecte cotidiene peste care , adesea suntem tentati sa trecem fara a le observa , prin puterea obisnuintei care atrofiaza adesea simturile noastre . Am uitat sau, mai grav , nu ne mai problematizam cine suntem, de unde venim, de ce mergem si incotro mergem , de ce vedem si respiram , nu ne mai bucuram si nu mai privim ca pe niste daruri tot ceea ce ne inconjoara. Atunci , ne reaminteste Domnul , odata pe an , cu punctualitatea Creatorului , daca avem ochi si urechi de vazut / auzit , motivul trecerii noastre : Lumina cea adevarata ! Am rasfoit arhiva dumneavoastra dupa ultima postare in grupul nostru si am constatat ca, intre timp, ati avut o activitate impresionanta , care depaseste capacitatea mea de a ma apleca cu atentie si eventual a comenta pe marginea lor, asa cum mi-as dori. Pentru a raspunde comoditatii care ne caracterizeaza , de a nu merge mai departe decat deschiderea blogului pe care il administrati , va sugerez sa agreati postarea punctuala a eseului / titlului cu care doriti sa ne bucurati pe mine si , in aceeasi masura pe membrii grupului nostru. Va multumesc si va doresc dumneavoastra si celor dragi , multe impliniri , bucurie si o activitate editoriala fructuoasa. Liviu Sinorchian

  2. UITAREA ESTE RADACINA FERICIRII!NU INTELEGEAM CUM POT UITA ASA DE REPEDE LUCRURILE CARE M-AU RANIT;ACUM INTELEG MAI BINE DE CE CUNOSC FERICIREA !

LĂSAȚI UN MESAJ