TACITA RECĂSĂTORIRE

La omul sărac – cu duhul – nici boii nu-i trag

Avem o țară
Salutare Națiune !!!
„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv
acelora care știu că nu știu tot”

         După arhicunoscutele proverbe populare conform cărora omul când nu are ce face se apucă cu mâinile de fund și începe să sară în sus, ori își baga ceva…, niște reprezentanți ai neamului, nu dau nume că se supără domnul Cernea, se apucă să inventeze mersul pe jos și apa caldă în condițiile în care țara arde și baba se coafează.

        Ce e drept, manifestațiile de genul acesta dau o oarecare gură de oxigen presei de can – can care, în condițiile în care DNA- ul a luat tot caimacul, cu arestări de “doișpe din douășpatru” și zăngănit de cătușe la orice oră ai deschide televizorul, mai prinde și ea o știre năstrușnică și pupături în fix Palatul Parlamentului, mai ceva ca în “Piața Independenței”.

         Invocând că a inventat roata, mersul pe jos și apa încălzită, unii, să nu zic unul, au găsit de cuviință că, odată rezolvate toate problemele cu care se confruntă Romania, Europa și nu numai, a rămas nerezolvată fix problema parteneriatului civil. Nu îl pot sau nu ii pot acuza de exces de inteligență sau scenarită pentru ca nu e cazul, pur si simplu nu poate sau nu pot mai mult.

      În condițiile în care ideea năstrușnică a parteneriatului civil pare a fi culmea potențialului intelectual la care pot ajunge, țin să le reamintesc că, pe lângă faptul că bat la “uși deschise”, dau și dovada de infantilism pe toate planurile. Era un banc vechi, nu îmi amintesc decât esențialul: o doamna într-un magazin dorea să cumpere o pălărie “mov”, nici chiar mov, dar mov să fie. Vânzătorul era siderat de dorința excentricei doamne. Cam în aceeași nota ne aflăm și cu propunerea domnului Cernea. Să fie căsătorie, dar să nu fie chiar căsătorie, ci un fel de Mărie cu altă pălărie.

       Dacă ar fi avut răbdare să se documenteze, aplecare spre studiu și curiozități intelectuale, ori suficientă decență și modestie să consulte specialiști, ar fi putut afla că relațiile civile dintre “persoane” indiferent de sex sunt reglementate și “răsreglementate” de cel puțin 2500 de ani de când avem noi cunoștință de ele. Asocierile sunt reglementate, contractele și convențiile au reglementare. Ori se vrea musai “să bagi capul în poză”, să se audă și să se vorbească de tine, ori ești total rupt de anul în care trăiești sau ai o tema de făcut, pe care se pare că o faci extrem de necorespunzător, ca să nu spun prost.

         Propunerea aceasta a parteneriatului civil este în primul rând neserioasă. Exprimă o lipsă de curaj, să nu spun lașitate sadea, de a-ți asuma o răspundere și a te supune regulilor și prevederilor unei instituții cu tradiție în istoria omenirii, reglementate la nivel de stat, reglementate atât social cum spuneam, cât și religios (și aici mă refer la absolut toate religiile și cultele recunoscute legal). Parteneriatul civil pare o struțo – camilă, care nu ar face decât să meargă pe principiul copy/paste din legislația civilă existentă. Așa cum spuneam, relațiile civile dintre doi parteneri “de afaceri” fie de același sex ori de sexe diferite sunt reglementate de mii de ani. Acum să facem ce? Să băgăm capul in poza?

         Dacă ar fi să fie făcută o propunere serioasă de modificare a instituției căsătoriei, ar fi putut veni de pildă cu o idee cum este aceasta a mea :„TACITA RECĂSĂTORIRE”. Dintre toate contractele, convențiile, tratatele, acordurile și orice alte înțelegeri încheiate între oameni pe lumea aceasta, numai “contractul” – să îi spun așa- de căsătorie se încheie pe viață, PÂNĂ CE MOARTEA ÎI VA DESPARȚI. Trebuie menționat faptul că, deși mai există înțelegeri care, chiar daca sunt încheiate pe durată nedeterminată ( vezi contractual de muncă, care e încheiat pe durată nedeterminată, dar care este limitat de lege la vârsta legală de pensionare, ori încheiate cu durata condiționată ), acestea au clar determinată data la care încetează.

         Căsătoria este singura convenție civilă dintre oameni care se încheie pe durata vieții, cel puțin a unuia dintre semnatari. Divorțul este o cale extraordinară de încetare a căsătoriei în timpul vieții celor doi parteneri. Așadar, propunerea ar fi ca și căsătoria să se încheie pe o durată de patru ani sau cinci ani ( asemănător mandatului de parlamentar sau al celui de președinte de republică), la fiecare cinci ani, de pildă, contractul de căsătorie ar trebui reînnoit de către soți.

        Celelalte prevederi ale instituției căsătoriei să rămână neschimbate, doar ca mod de încetare să se desființeze divorțul și să apară doar expirarea termenului, fără reînnoirea lui. Apoi, si titulatura ar fi ceva mai elegantă poate, poate, măcar la nivel semantic, Nimeni nu ar mai avea statutul de divorțat, termen de divorțat derivat din diferend, din certat. Ar avea doar sun simplu statul de parte a unui contract executat in întregime și finalizat la termen !!!!

         Așadar, la expirarea termenului, dacă în termen de șase luni, soții nu se prezintă la oficiul stării civile unde au încheiat căsătoria ori nu transmit de oriunde s-ar afla o declarație notarială, împreuna ori separat, declarație conform căreia nu înțeleg să mai prelungească căsătoria, atunci căsătoria se consideră reînnoită pentru o perioada similară cu prima perioadă. Și tot așa, până la finalul unuia sau a ambilor soți.

          Dacă unul sau amândoi în termenul de șase luni de la expirarea termenului de cinci ani își manifestă intenția de a nu mai continua “încă un mandat”, atunci căsătoria este desfăcută de drept și îi sunt aplicabile toate prevederile ce ar putea apărea în dispozitivul unei hotărâri judecătorești de desfacere a căsătoriei prin acordul parților, respectiv căsătoria ar putea fi considerată desfăcută în condițiile înțelese și asumate la încheierea contractului. Pentru împărțirea bunurilor ar fi aplicabile prevederile actuale, adică prin buna înțelegere, în caz contrar, printr-un partaj judecătoresc.

        Deși poate părea o năstrușnicie, propunerea cu tacita recăsătorire tot nu pare o tâmpenie așa de mare ca parteneriatul civil. Cine împiedică pe doi bărbați care se iubesc să își cumpere sau să construiască o casă împreună și să o stăpânească sănătoși, ambii fiind coproprietari asupra bunurilor în cotele pe care le considera de cuviință? Cine îi oprește dacă fiecare găsește alt bărbat mai frumos cu care să se iubească, să se despartă și să își împartă casa dobândită împreună (de comun acord sau în instanța de judecată) ? Răspuns comun ambelor întrebări: NIMENI.

         Țara arde și baba se tot piaptănă. Asta e una. Dar să ne și fie arătată baba asta care se tot piaptănă și să se tot vorbească de ea parca e prea mult. O tacită recăsătorire ar fi soluția salvatoare.

06 martie 2016
   București
Costel AVRAM