UN CUTREMUR DE PĂMÂNT CÂT O SUTĂ DE RĂZBOAIE

„Nu de moarte mă cutremur ci de …..”

Avem o țară

                   Salutare Națiune  !!!

„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv

acelora care știu că nu știu tot”

         “Autoamenințarea” cu un cutremur devastator este cea mai veche și actuală găselniță a mediei românești de a “ține în priză” publicul cu o iminentă nenorocire ce se prefigurează a se produce, dacă nu azi atunci mâine, pe cuprinsul  țărișoarei noastre.

         Nu se ratează nicio ocazie de a ne reaminti că au fost două, trei sau chiar patru cutremure într-o zi, de unul, două sau două și jumătate grade pe scara Richter, inducându-ne misterios ideea că seismele se înmulțesc, intensitatea crește, gradul de împrăștiere de asemenea crește și, într-un cuvânt, o inducție și mai generală, cvasi-misterioasă că „ un cutremur mare – mare e gata-gata să se producă”.

         Din punct de vedere practic, știrea de mai sus profită în primul rând celui care o lansează, întrucât prin publicarea senzaționalului provoacă curiozitatea și implicit crește audiența care se reflectă în publicitate și implicit în bani, în al doilea rând astâmpăra foamea parții „ciudate” a publicului care prezintă asemenea simptomatologii și cam aici se termină cu enumerarea.

O știre de asemenea fel nu profită nimănui altcuiva. “Factorii” care ar trebui atenționați nu au ce auzi din media, întrucât ei sunt anunțați pe canale oficiale de cele mai multe ori înaintea mediei sau chiar și fără ca aceasta să afle vreodată. Așadar, la o primă analiză, nu se prea văd efecte care să profite altcuiva decât celor „care au cu adevărat nevoie” de o asemenea știre.

         De multe ori mi-am pus problema și eu ca și mulți alții, nerezolvată nici de mine nici de alții, care pe care prostește mai mult:  media, ca formator de opinie, prostește publicul în căutare de senzațional pentru creșterea audienței sau publicul este cel care formează/formatează agenda mediei și aceasta se conformează pentru atingerea scopului său economic declarat.

         Oricum ar fi nu e de bine deloc. Nu sunt prea superstițios din fire, însă prea vorbind într-una despre cutremur, și azi și mâine și poimâine, și articole, previziuni, discuții, calcule, analize, etc. să nu cumva să „determinăm” apariția acestuia. Știu că pare puțin probabil, dar nu e oare mai chibzuit să nu forțăm lucrurile inutil și să ne jucăm cu jucării dacă tot avem chef de joacă?

         Orice om normal își dă seama că seismele sunt lucruri firești, că aceste cutremure sunt activități normale ale scoarței terestre, că intensitățile/ magnitudinile lor sunt în limite mai mult decât normale, însă media, preia zilnic aceste fapte și cifre, le propagă amplu și oarecum estompat panicard în spațiul românesc și nu numai. În zona „X” a avut loc un cutremur de 2, 3 grade pe scara Richter. Păi și ce e fantastic în această știre? E la cam același lucru dacă nu chiar mai puțin grav cu a nu avea seisme deloc.

         De când e lumea au loc zilnic mii de cutremure peste tot în lume. E drept că pe alocuri sunt mai dese uneori și mai rare alteori. Scoarța terestră se aranjează și se tot aranjează ca o femeie cochetă. Planeta e vie. Nu e o știre faptul ca alaltăieri au avut loc 17 cutremure sub două grade. E nou doar ( și nu ştire) faptul că acum se fac măsurători mai dese, cu aparate mai performante, în mai multe locuri din țară și că aceste date sunt publice. În rest, nu e nimic nou. Știre este atunci când vreun „profesionist” vine și „vorbește vorbe” la televizor despre cum va fi un cutremur devastator în viitor. Nu spune care. Mâine sau peste o mie de ani. Cam tot ce vă spun aici sunt cunoștințe de școală generală nicidecum tratate academice sau secrete de stat. Totul este să nu pui patimă și să ai REPERE.

           Pe de alta parte, poate ar fi și aceștia ( specialiștii) de înțeles, că este o ocazie sa apari public, să spui ceva, o foame de notorietate. Surprinzătoare mi se pare această atitudine a publicului care înghite și înghite aceste știri cu poftă, care ascultă și reascultă cu un oarecare masochism modul în care se va produce, numărul estimat de victime, modul în care se moare și multe alte lucruri macabre.

        Nu am spus și nici nu spun că nu este necesar un „trening” pentru situații de cutremur, fiecare să aibă habar de fenomenul ce se produce, cum să se ferească dacă e posibil, cum să acorde primul ajutor, ce să facă, ce să nu facă, însă de la aceste noțiuni absolut necesare până la a discuta fantasmagorii și cai verzi pe pereți este cale lungă şi inutilă.

        Se vorbește cu atâta patimă, cu atâta interes, cu atâta intensitate, că sincer s-a depășit normalul de multă vreme și tind să cred că și media și mai mult ca sigur şi publicul, probabil din masochism ori prostie își doresc o asemenea nenorocire. Nu pricep de ce să tot faci discuții macabre dacă tot știi că efectele unei astfel de nenorociri nu se pot contracara în niciun fel? Pregătirea pentru un cutremur constă în construcții mai rezistente și elaborarea de proceduri „pentru după” nicidecum din avertizarea populației.

            E cumva efectul fenomenului „Drobul cu sare” ? Cutremur în sus, cutremur în jos, ne văitam și atât. Dacă este să vină, vine și gata. Tot acest fenomen se întâmplă cumva fix în registrul de populație cuprins între segmentul creștinilor smeriți, care află despre inevitabil, știu că nu se pot feri și așteaptă cucernici voia lui Dumnezeu, care va hotărî cum va considera de cuviință cu fiecare în parte și segmentul ateilor/ liber cugetătorilor  “ultra educați”, care evaluează realist eventualitatea producerii catastrofei și accepta de asemenea neputincioși producerea efectelor, sperând doar în probabilitatea ca „el / ea să nu fie printre victime.

            Este probabil că, aceasta cădere în derizoriu să fi făcut și ca disciplina în construcții să nu mai ia în serios aspectul efectelor unui cutremur și să se transforme în indisciplina în construcții. Dacă ecranele televizoarelor au ajuns să se îngălbenească de „breaking news” – uri de cutremur cu magnitudinea de 2,1 grade Richter la “Babadag”, nici nu mai este de mirare că tot strigând „Lupul!, Lupul!” de prea multe ori, atunci când va veni, va putea mânca liniștit toate oile. Aceasta sperietoare cu „bau bau” nu face decât să alimenteze aceasta foame prostească a publicului pe care eu, ca nespecialist habar nu am să o calific în vreun fel. Pot spune doar că oamenii au apucături ciudate, bolnave chiar.

           Poate că ar fi mai acceptabilă trecerea la știri de breaking news cu chiloții vreunei vedete decât cu știri prăpăstioase și panicarde, despre un cutremur devastator ce stă să nimicească tot ce stă în picioare pe cuprinsul patriei și să ucidă tot ce mișcă. Oricum nu ajută la absolut nimic și mai mare rău fac. Chiar și adevărat să fie, prin ce se întâmplă pot amplifica nenorocirea de mii de ori. Panica ucide mai mult ca orice.

   București

 21 iunie 2016

Costel AVRAM