CUIUL DE SIGURANȚĂ

0
992

Hamul, cuiul și săpunul !

Avem o țară

                   Salutare Națiune !!!

„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv

Germanos.ro

acelora care știu că nu știu tot”

         Întâmplarea a făcut ca, fiind student imediat după evenimentele din ’89, să pricep mai ușor ce învățam la școală, întrucât asistam pe viu la frământările prin care treceau România și Europa de est, după căderea comunismului, întâmplări ce se constituiau în adevărate „lucrări practice aplicate”. În acei ani am priceput, cred eu mult şi mult mai ușor decât un student din ziua de astăzi, care este diferența, de pildă, dintre plata prin echivalent și plata în natura a unei obligații.
         Pentru stabilirea echivalentului în acei ani „nebuni” îți trebuiau și studii de economie și studii de matematică. Inflația făcea ravagii și am simțit-o si eu din plin. M-a ajutat, ce e drept, la înțelegerea mult mai eficientă a instituțiilor însă cu un preț enorm de scump. Trăind și observând acea perioadă, poți realiza ce înseamnă haosul, ce înseamnă restartarea, ce însemnă NESIGURANȚA. E ca și cum se stă la o coadă, civilizat toată noaptea, cu bonuri de ordine bine stabilite și apoi, cu cinci minute înainte de deschidere, se bulucește toată lumea și se uită de orice ordine prestabilită, un restart nedorit si nedrept. Mai groaznică decât nesiguranța este să știi ca nu există nimeni, care să intervină şi să ordoneze lucrurile şi că ești în voia hazardului.
         Pornind de la aceasta amintire și observând discuțiile publice din această perioadă, nu m-am putut abține să nu fac o incursiune în timp și să mă reîntorc, atât cât îmi permit datele cunoscute, la strămoșul omului de azi, cu grijile lui de atunci, cu nevoile lui. Făcând o paralelă între „pensionarul preistoric” și „pensionarul contemporan”, vom observa că, în proporție extrem de mare, grijile și nevoile sunt asemănătoare, dacă nu chiar identice.
         Făcând abstracție de discuțiile „din piața” cu privire la vârsta de pensionare, (vârstă ce diferă de la un stat la altul) se poate trage o concluzie unanim acceptată, dacă ne raportăm la perioada străveche a omenirii, că omul este considerat „pensionar” atunci când nu mai este apt de muncă (fie de bătrânețe, fie de boală ori accident). Când spunem pensionar, ne referim firește la faptul că primește o pensie, acea remunerație bănească lunară. Cum spunem, însă, unui om care deși nu mai este apt de muncă nu primește pensie ????
         Din ce știm, și din ce presupunem, omul strămoș era un om tare înțelept si precaut. Era pe vremea în care statul nu exista ca să „aibă grija de el”. Nu plătea nimic nimănui, nimănui cu mici excepții, nu îi păsa de viața și moartea lui şi se îngrijea singur de persoana, copiii și femeia lui. Spuneam că și atunci ca și acum, grijile și nevoile erau cam la fel. Adică, hrană, adăpost, haine, înmormântare și îngrijire.
         Omul strămoș, fie din „neîncredere” în stat – care oricum nu exista și nici nu avea de gând să îl inventeze prea curând – fie din neîncredere în grupul/tribul/neamul din care făcea parte, a găsit de cuviință să își inventeze un sistem de pensii și asigurări sociale „ÎN NATURĂ”, sistem care să înfrunte timpurile, să sfideze sistemele inflaționiste sau deflaționiste, să desființeze „diferențele de curs” și care să facă să moară de invidie pe toți specialiștii moderni și care nu pot gândi în afara CHEII” implementate de școală în modul lor de gândire.
         După părerea mea, este cel mai performant sistem şi cea mai îndelungată și verificată aplicabilitate. Cu mici excepții, cel puțin în România noastră, a dăinuit până pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. Sistemul se numește FAMILIE. Dar nu familie în sensul larg, extins, de rudenie și pe verticala și pe orizontală. FAMILIA formată din soț și soție, în calitate de beneficiari ai sistemului și copiii, ca și contributori.
         Așadar, un el și o ea, tineri, sănătoși și în putere se căsătoreau şi făceau copii mulţi. Tehnic vorbind, femeia putea naște până la 16 copii. Trăiau zece să spunem și ajungeau la vârsta maturității șapte – opt să zicem. Cei opt copii, prin rotație eventual puteau ajuta un părinte sau chiar pe amândoi cu cele de trebuință în cazul în care acesta sau chiar amândoi deveneau inapți de muncă. Discutăm aici de incapacitate de muncă în sensul ei cel mai pur, adică trebuiau asistați și nu doar menajați.
         Așadar, cât au fost în putere, cuplul în cauză, a muncit, vânat, construit si pescuit pentru copii. A construit un adăpost. I-a crescut și îngrijit. Nu evaluăm aceste servicii și nici nu avem de ce. Doar le contorizăm si le monitorizăm. Vor primi la rândul lor aceleași servicii. E simplu. Reîntoarcerea acestor servicii „la nevoie”, este pensia preistorică. MAI SIGURĂ, mai corectă și perfect echilibrată.
         Din analiza celor doua sisteme, cel antic si cel contemporan ( evit să spun cel modern) observăm că singura diferență majoră dintre ele constă în faptul că pensia veche, cea bazată pe copiii crescuți, care la rândul lor reîntorceau mutual și afectiv serviciile, era una sigură în comparație cu cea contemporană, care e incertă și un perpetuu motiv de îngrijorare. În consecință, ideea de la care am plecat, cea cu diferența dintre executarea unei obligații în natură și cea prin echivalent bănesc, mă îndreptățește să cred că întotdeauna este de preferat evitarea echivalentului.
         În situația în care, nici măcar prin echivalent bănesc, pensionarul nu primește în mod echitabil ceea ce merită, atunci consider că măcar sub aspectul SIGURANŢEI ar trebui să se încerce să se uniformizeze algoritmul în așa fel încât, chiar dacă nu o sa se reușească să se mulțumească toți, ( și nimeni nicăieri, azi, nu reușește acest lucru) toți nemulțumiții să aibă măcar un grad „egal de nemulțumire”. Altfel spus, să fie toți nemulțumiți în relația cu statul, dar să nu aibă nemulțumiri și unul împotriva celuilalt. Este mai puțin frustrant să se știe că toți sunt frați de suferință în proporții sensibil egale.
         A avea SIGURANȚĂ înseamnă a avea încredere. A avea încredere înseamnă că mai bine sa fie nemulțumit decât ÎNGRIJORAT. Și îngrijorat și nemulțumit, omul devine disperat. Și disperații mor repede și lasă pensia necheltuită. Disperații sunt „al doilea pilon” de contributori la bugetul de pensii.

 

 

 

10 martie 2016

     București

 Costel AVRAM

avram costel

 

 

cristinastory.com BookCity.ro
DISTRIBUIȚI

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ