DOUA INDUCȚII ȘI O DEDUCȚIE

1
1131

nePOTUL și unchiul

 

 

Avem o țară

Germanos.ro

                   Salutare Națiune !!!

„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv

acelora care știu că nu știu tot”

 

 

                 Dacă ar fi să luăm ca punct de referință stare firească a omului – de când este el om pe pământ – ar fi aceea de om „înstărit”, de om ce își duce existența în bunăstare, adică un trai îndestulat, pe măsura necesităților sale. Dacă bunăstarea este punctul de referință pe axa existenței sale, atunci, dacă o ia în stânga să zicem ( fără nicio legătură ideologică), îl va conduce spre sărăcie și dacă o ia spre dreapta, îl va conduce în mod firesc spre bogăție.
                Pornind de la ideea ca orice bogăție înseamnă și bunăstare, dar nefiind valabilă și reciproca, putem ajunge la concluzia că bogăția este o acumulare nebunească de bunuri, cu mult peste nevoile firești ale celui care le deține și care se aseamănă nici mai mult, nici mai puțin cu bogăția din poveștile populare. Și acolo, ca și aici, nu are vreo justificare nici cu privire la proveniența ei nici cu privire la necesitatea și utilitatea ei practică.
Prima inducție: toate marile averi au fost dobândite prin munca asiduă. Muncă si iar muncă. Multă.
A doua inducție; Toate marile averi au fost dobândite numai şi numai cu cinste și onoare.
               Deducția logică, ce se desprinde, potrivit raționamentului că prin inducție se urmărește implementarea unei „idei” de la un caz particular către o părere generală, ar fi că STARTUL A FOST FURAT CUMVA (ca raționament ce rezultă din multe, dar multe păreri generale către una singura şi aia particulară).
                Circula și pe la noi o povestioară mai mult decât sugestivă și care avea un mesaj „cu etichetă”. Prin anii 70, pe străzile orașului Haifa, doi prieteni de-o viața, Itzik și Ştrul (săraci lipiți, fără casă, loc de muncă, haine ponosite, mâncau pe unde apucau și când apucau) hotărăsc că trebuie să aleagă o altă cale de a continua, că în același mod era imposibil. Se decid, dând vina și pe ghinion din superstiție, să se despartă și să apuce fiecare pe un alt drum, să își găsească un rost fiecare de unul singur, în speranța că poate e mai ușor fiecare pentru el și așa poate și norocul își întoarce faţa către ei.
                    Stabiliră să se întâlnească în același loc, la aceeași data și oră, fix peste 15 ani. După cincisprezece ani, fix așa cum stabiliseră – data și ora – cei doi prieteni se întâlniră și se îmbrățișară cu duioșie. Itzik, mai rupt ca în urma cu 15 ani, mai bătrân, jegos, zdrențăros, nespălat, etc. Ştrul în schimb, coborî dintr-o limuzină, cu haine scumpe, bijuterii, ceas, șofer, etc. Foarte nedumerit și cu durere, Ştrul începe să întrebe îngrijorat cum s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat și altele. Itzik îl întrerupse grăbit: – Lasă-mă, pe mine, că la mine e simplu. După ce ne-am despărțit mie mi-a mers din rău în mai rău, și asta a fost tot. Mai bine povestește tu, cum ai făcut de ai scăpat de sărăcie și ai ajuns atât de bogat?   – Pai, imediat după ce ne-am despărțit, cum am făcut la dreapta, am găsit un măr pe jos. Ce crezi că am făcut cu el ? – L-ai mâncat desigur! – Greșit. Nu l-am mâncat. L-am spălat frumos, l-am lustruit, l-am dus la piață, l-am vândut și cu banii am cumpărat două mere mai micuțe. Ce crezi că am făcut cu ele? -Le-ai mâncat. Sau măcar unul ai mâncat. – Greșit iarăși ! Le-am spălat, le-am lustruit le-am dus la piață, le-am vândut și am cumpărat patru mere mai puțin frumoase și murdare. Le-am spălat, lustruit, etc. Ce crezi că am făcut cu ele? – Să nu spui ca nici acum nu ai mâncat din ele! – Normal că nu! Numai la mâncare îți este gândul. Le-am vândut și am cumpărat și mai multe mere. Și apoi iarăși le-am curățat, le-am așezat frumos pe tarabă și cu banii am cumpărat și mai multe. Cu timpul am ajuns negustor de mere și câștigam destul de bine. – Atunci e clar, ai vândut așa la mere până ai devenit bogat, bogat, bogat ! – Ei pe dracu’ ! Greșit ! A murit un unchi bogat de-al meu din San Francisco și mi-a lăsat mie toată averea. Quod erat demonstrandum.
                      Departe de mine orice gând ce poate aluneca spre latura infracțională, atunci când ne referim la „furarea startului”. Este o metaforă utilizată frecvent în comentarea competițiilor sportive. Daca toți plecăm de la punctul zero, cu zero puncte din oficiu, este firesc sa nu ajungă toți la punctul T10 în același timp. Sunt variabile ca inteligența, greutatea, viteza vântului, daca e iarba udă, dacă arbitrul e imparțial sau ține doar cu unii. Însă, atunci când îți moare un unchi extrem de bogat şi îți lasă toată averea, aceasta nu mai este o variabilă. Mai ales dacă unchiul a plecat tot cu zero puncte și a vândut varza sau pișcoturi și a ajuns extrem de bogat.
                   Mulți consideră că prin acest transfer de proprietate (moștenire) de la unchiulețul cel foarte bogat, averea se purifică de mizeria din care a fost plămădită și ajunge la nepoțel și curată și uscată și imaculată. Total greșit cum ar spune Ştrul.
                  Total greșit. Averea ce se plimbă de la morți la vii poartă toate păcatele integral, și, dacă nepoțelul nu va răspunde pentru păcatele ei, atunci nepoțelul va rămâne și curat și cinstit și la fel de sărac, întorcând bogățiile primite către comunitatea păgubită.
                  Nu îți trebuie studii extraordinare de matematică ori de economie pentru a observa, potrivit teoriilor cantitative, că un om poate acumula atât cât să trăiască în bunăstare el și ai lui și să nu îi lipsească absolut nimic, Tot ce depășește aceste limite nu se mai regăsește în sistemul matematic al acumulării. Orice sistem social cunoscut de când bănuim că trăiește omul pe planetă, a avut în permanenţă sisteme de autoreglare, de autoapărare şi de conservare.
                    Bogăția înseamnă în primul rând o mulțime de lucruri care prisosesc. Se va spune, și pe buna dreptate, că acumulările de la T2 până în prezent se justifică matematic. Așa este. Orice acumulări sunt logice, însă nu trebuie să uităm că tot ce succede lui T2 se datorează însăși existenței segmentului T0-T1. Acest CHEAG este nucleul în jurul căruia se construiește oricare imperiu. Puțini dintre cei care recunosc teoria startului furat acceptă, cel puțin la nivel declarativ, să înapoieze contravaloarea CHEAGULUI. O înșelătorie și mai mare și un cinism dus la extrem. E ca și cum ai înapoia o găină furată, bătrână, după ani în care a făcut ouă, din vânzarea cărora te-ai îmbogățit.
                      Orice creștere serioasă economic nu justifică îmbogățirea (peste măsură) oamenilor. Nu vreau să pară teorii stângiste, comuniste ori socialiste orice altceva decât se poate justifica matematic. Dacă în ceea ce privește Biblia ori alte cărți sacre ale omenirii sunt opinii împărțite în multe direcții, în privința matematicii, ideile converg. Ce puțin până în anul 2016, matematica, în esența ei, este unanim acceptată. Așadar, dacă plecăm de la premisa că resursele acestei planete sunt limitate și în general și pe intervale de timp, și populația planetei este și ea limitată (tot pe intervale de timp), rezultă că resursele trebuie împărțite oamenilor. Cine stabilește proporțiile, rămâne de văzut.
                        Potrivit teoriei de mai sus, deși nu trebuie sa fii doctor în matematică să observi, atunci când un individ acumulează mai multe resurse, automat altul sau alții sărăcesc potrivit tot principiilor matematicii, care nu ne lasă să ne facem de cap şi să călcăm în picioare aceasta constantă. Dacă matematica ar fi ideologie atunci și unghiul drept ar avea câte grade vrea el în funcție de lumina soarelui.
                     La latura opusă furării startului, stă alt fenomen, cel puțin la fel de periculos: LENEA. Și puturoșii sunt la fel de nocivi ca furăcioșii de start. Și unii și alții dezechilibrează sistemul. Furăcioșii de start acumulează ca nebunii și de la puturoși şi de la cei corecți. Puturoșii nu pot fi lăsați să moară de foame și vor fi hrăniți și de corecți și de furăcioșii de start. Acum, în final, aş veni cu o părere ce poate avea critici, dar poate avea și susținători. Orice sistem, organic, sau social are capacitatea de a se autorepara. De a se reface. Problema este că prin structurile sociale să nu se împiedice ca sistemul sa se repare în mod natural. Câtă vreme prin voința socială „ACCEPTAM” perpetuarea acestui model, atunci nu ne rămâne decât să ne dorim sa avem un unchi bogat în San Francisco. Putred de bogat. Și mort.

 

22 februarie 2016

     București

Costel AVRAM

avram costel 

cristinastory.com BookCity.ro
DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Nimeni nu ți-a lăsat vreun gând. Nici eu nu-ți las, încă, dar distribui articolul pe Facebook-ul meu, unde se găsește și Aurora Giosa psihologul meu.

LĂSAȚI UN MESAJ