ÎNCREDINȚAREA „POPORULUI” MINOR

0
774

Popor, copil rebel !

Salutare Națiune  !!!

„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv 

acelora care știu că nu știu tot”
         Din multele definiții găsite în dicționare putem sintetiza o definiție a națiunii ca fiind aceea de popor, norod, totalitatea oamenilor de același sânge și aşezați pe un pământ determinat, ce au aceeași limbă maternă, care au aceleași interese, aspirații și istorie.
       Dacă poporul are o naștere, o moarte, o viață, putem spune, fără teamă de a greși că poporul are acum cam tot vârsta copilăriei. Vrem nu vrem trebuie să recunoaștem că încă nu e stăpân pe alegerile sale, că încă învață și se comportă specific vârstei: ia totul in joacă, are mereu pofta de început, se plictisește repede și plânge din orice. Cu alte cuvinte, este incapabil să se gestioneze de capul său.
       Copilul ăsta “popor” are părinții divorțați. Și separați. Părinți în sensul de cei care îl au în grijă, spre “creștere si educare “ – de tutori. Este iubit de fiecare în parte în felul sau. Nu este deranjat de asta, ba chiar profită la maxim trăgând foloase de moment din situație. Exploatează la maxim lipsa de unitate a “părinților” și îi întărâtă unul împotriva celuilalt. Îi aţâță arătând iubire și afectivitate când unuia când altuia, creând o competiție dăunătoare tuturor din “familie”.
      Copilul popor este alintat. Din prea multă “iubire” sau prea multă atenție se joacă cu alegerile. Datorită și plictiselii, specifice vârstei, este inconsecvent și are schimbări de atitudine dăunătoare, dureroase și extrem de costisitoare.
   Copilul popor este extrem de nerăbdător si neîncrezător. Vrea totul. Și “vrea mult niciodată, nemulţumindu-se cu puținul de acum”.
      Copilul popor își șantajează moral părinții divorțați arătându-le iubirea și afecțiunea pe rând, în funcție de interesul de moment, precum și de promisiunile fiecăruia, de avantajele imediate (mici sau foarte mici).
      Copilul popor este neîndurător, nedrept si nerecunoscător de multe ori. Dacă i se dă de luni până sâmbătă și duminică nu, atunci se supără și își declară iubirea și afecțiunea către celălalt părinte, fără nici o remușcare ori recunoștință.
      Copilul popor uită repede. Deși mai este mustrat şi, poate, uneori și bătut el fuge iarăși în brațele celui ce l-a pălmuit de îndată și nu neapărat din afecțiune cât din cauză că uită extrem de repede. Târziu, după ce s-a petrecut fapta, gestul e calificat cu indulgență iertare. Este mai confortabilă calitatea de “iertător” decât defectul de “uituc”.
     Această instabilitate specifică vârstei copilăriei se datorează în mare măsură atât educației primite cât și modului în care cei desemnați cu creșterea și educarea lui au înțeles să își exercite drepturile și obligațiile.
      O altă cauză a acestei atitudini a copilului popor este că, părinţii, fiind divorțați și separați, acesta are posibilitatea de a alege în permanență ÎNTRE a iubi când pe unul când pe celălalt, pe RÂND. În situația în care aceștia ar constitui un singur nucleu, copilul nu ar avea în consecință decât o atitudine unitară, eliminând toate tarele amintite: alintat, răzgâiat, nerăbdător, superficial, nerecunoscător și uituc etc.
      Copilul ăsta a repetat clasa de nenumărate ori din cauza părinţilor. Din cauza lui uneori, că a ales greșit, și, alteori, că nu i-a ascultat. Au fost perioade când a fost și dat în adopție unor străini. Au fost perioade când a fost și părăsit.
          Au fost perioade când a fost pus și forțat la muncă. Și perioade când a fost retras de la școală. Și când i s-a interzis să mai meargă la biserică și să mai creadă în Dumnezeu. Au fost perioade când i s-a spus că e cel mai bun din școală și când este cel mai prost din școală.
      Are şi el o mulțime de scuze pentru felul în care a ajuns dar, în primul rând ar trebui să se adune nițel, să se uite în oglindă, să vadă că este prea mare ca să mai fie în clasele primare și să încerce să se comporte ca un elev de liceu măcar daca nu reușește sa fie adult.
     P.S. Pendularea asta veșnică de la unul la altul este și păcătoasă și neproductivă. Trecerea asta repetată denotă atât superficialitatea sentimentelor cât și instabilitatea emoțională. Este oarecum posibil să spunem că nu ar fi vorba atât de APTITUDINE cât de ATITUDINE.
      Nu e incapabil sa învețe, ci este “doar dat peste cap emoțional”. A dracului de sensibilitate mai bine s-ar numi neseriozitate. Dar, să nu se supere deontologii, – de “copii” e musai să vorbim frumos si fara exigenta !!!

 

       București

18 noiembrie 2015

    Costel AVRAM

avram costel

Germanos.ro

 

cristinastory.com BookCity.ro
DISTRIBUIȚI

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ