IUBIRE DE MÂNTUIALĂ

0
1173

Iubire de oameni sau iubire de moșie?

 

Avem o țară
                   Salutare Națiune  !!!
„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv
acelora care știu că nu știu tot”

 

         Dacă tot poporul ăsta ar fi redus la o singură ființă, un singur suflet, atunci acel suflet ar fi foarte aproape de creștinul perfect, creștinul ce e străbătut până în cea mai mică fibră de iertare și iubire de semeni. Un suflet nu musai educat în învățătura creștină de iubire a aproapelui și iertare necondiționată, ci un suflet a cărui esență este doar din iubire și iertare.
         Nu știu câți dintre dumneavoastră ați avut răbdarea și curiozitatea să mergeți pe firul învățăturii creștine esențiale și să analizați fenomenul „de iubire” de semeni, astfel încât să puteți să depășiți bariera religioasă și să continuați în latura profană. Veți putea observa că, analizând iubirea adevărată din perspectivă profană, acest îndemn, dacă ar fi respectat întocmai și de toți, ar determina ca structura societății actuale să fie cu totul alta, atât ca esență, cât și ca organizare.
         Iubind necondiționat toți oamenii vii, ca și când am fi frați, societatea umană ar avea o structură ce ar avea ca puncte comune cu cea actuală doar faptul că este compusă din ființe umane și nimic mai mult. Cu iubire de semeni dispar orice conflicte umane, armate sau nu. Cu iubire de semeni dispar toate păcatele potențiale ale omenirii. Nu furi pentru că îți iubești aproapele și nu vrei să îi faci rău. Și nici nu îl omori. Nu îi “iubești” pe ascuns femeia. Nu încui ușa  pentru că nu e nevoie, deci nu ai nevoie de încuietori, probabil nu există nici lăcătuși. Nu există arme şi nici cine să le proiecteze ori să le construiască (probabil doar ceva rudimentar împotriva fiarelor sălbatice). Nimeni nu va acumula prea mult întrucât, din iubire, va da din prisosul său vreunuia ghinionist aflat în nevoie.
         Așadar, la o simplă privire, putem observa că iubirea ar schimba “pământul”, dacă acest sentiment ar putea pătrunde în fiecare suflet și rămâne acolo. De ce nu se apropie, de ce nu pătrunde și de ce nu rămâne în suflete, dacă tot a apucat să pătrundă, nimeni nu știe și prea puțini se întreabă acest lucru. Tehnic vorbind, nu toată lumea ar fi mulțumită de modelul lumii noi, lume privită cu ancora fixată în prezentul mercantil. Toate sistemele vor „cădea”, fără să mai fie nevoie să se pună altceva în loc poate.
          Spuneam la început că dacă neamurile ar fi oameni, atunci neamul românesc ar fi un om, un bun creștin, iertător și foarte iubitor. Nu vreau să intru în discuții profunde cu privire la existența termenului de „neam” în limba română, neam ce se dezvoltă în nație, națiune și, apoi, în naționalism pentru că  iarăși o să apară de niciunde „învățați” ce văd, uneori, foc în mijlocul oceanului, iar, alteori, nu văd flacăra nici când le-au luat foc hainele.
       Uniformizările se fac, de cele mai multe ori, fie de bunăvoie și compasiune, prin renunțarea de către cel ce are în favoarea celui care nu are, fie cu forța, de către cel puternic, care nu are, împotriva celui slab, dar care are. Fără să supăr pe nimeni ce spun rezultă, aproape matematic, din faptul că termenul de național este marginalizat și exclus pentru faptul că NU toți au așa ceva. Nu toți au un neam. Și dacă mulți nu au și doar câțiva mai au, atunci ca să nu fie vreo supărare instituim, ca regulă, să nu mai aibă nimeni. O invidie marcată, poate, de un complex,  de o frustrare.
         Revenind la bunătatea şi iubirea de care este capabil neamul românesc-om, merită menționate câteva din aspectele avute în vedere când am considerat că ar fi îndreptățit să fie calificat drept bun creștin. Neamul românesc a luptat și a pierdut războiul cu romanii. Romanii au râvnit la avuția neamului nostru, au dat buzna, au învins și au prădat cât au putut și tot ce au vrut. Tot ce au prădat din avuția noastră au dus la ei acasă și din prada de război au construit „civilizația occidentală” cu care se mândresc astăzi. Nu este deloc mult spus (întrucât matematica nu „știe carte” ) faptul că ei AU pentru că noi nu mai avem cât aveam. Pentru că ei AU deoarece au luat de la mulți alții ca NOI.
         Eu nu am auzit sau văzut pe nimeni care să reclame sau să revendice ceva din bunurile furate în decursul istoriei cunoscute și probate. Firește că se vor indica aspecte în general de ordin juridic și sunt corecte, desigur. Timpul spală orice. Însă, sub aspect moral, meritam măcar dacă nu neapărat scuze măcar o atitudine mai respectuoasă sau, de ce nu, o reparare voluntară parțială a pagubelor pricinuite.  Pentru că o parte din MĂREȚIA a ceea ce vedem azi este făcută și cu munca și averea neamului romanesc.  Putem spune că din iubire, noi, ca neam, am iertat faptele urâte și reprobabile și atunci, și acum, și probabil și in viitor.
         Turcii au venit și au furat la fel ca romanii, dar o perioadă mult mai mare. Am plătit „taxa de protecție – bir„  sute de ani. De ce ?  pentru că noi eram slabi și ei erau puternici. I-am iertat și pe aceștia tot din iubire de semeni. Azi le plângem de milă de parcă nu s-a întâmplat istoric nimic. O parte din măreția lor este construită din munca și averea noastră și asta se vede. Nimeni nu a pus problema, nici măcar la nivel de poveste, să primim vreo despăgubire de la „civilizațiile” ce s-au construit în parte şi din munca și averea noastră.
         Mai amintesc doar de ruși și mă opresc aici momentan. Moscova măreață, Roma măreață, Istambulul măreț, Viena cea măreața au ajuns așa pentru că sunt oamenii mai vrednici și mai deștepți decât noi, cum sugerează niște pseudo- intelectuali trădători de neam? Dacă, cel puțin teoretic, am readuce virtual la „bugetul național” toate taxele de protecție, birurile, jafurile comise „instituțional” de alte „neamuri” trebuie să fii idiot să nu recunoști că altfel ar fi stat lucrurile. Nu e totuna să alergi la o întrecere numai tu cu o greutate legată de picior și restul să alerge liberi.
         Ironia sorții este că tocmai cei care te-au făcut să ajungi în starea în care ești acum, altfel spus care te-au deposedat ilegal de bunuri, îți râd în nas că ești sărac, deci slab. Și prost, desigur. Nu intrăm pe domeniul literaturii S.F., rămânem ancorați în realitate și știm că din punct de vedere juridic TIMPUL este suveran și a CICATRIZAT JURIDIC răspunderile și calificarea faptelor. Noi, ca „neam-om” bun-creștin, am iertat pe toți cei care ne-au omorât semenii și ne-au furat avutul, firește, din iubire de semeni.
         Însă, dacă lucrurile stau aşa cum stau, adică, până una-alta învățătura creștină este tot la stadiul de învățătură, de îndemn ce se așteaptă să fie urmat, și noi ne aflăm în viața reală guvernată de regulile și legile existente, atunci să încercăm să SEPARĂM LUMILE, lăsând porți de trecere, desigur, și să ne evaluam la modul corect. Să nu ne mai subapreciem și să ignoram pe cei care ling clanțe de uși străine. Să conștientizăm că, dacă suntem așa cum suntem, avem cea mai mică parte de vină.
         E greu sa construiești ceva când alții te tot fură să își facă ei o casă mult mai mare. E de mirare dacă reușești să încropești o baracă măcar. Culmea este că cei care te-au furat și și-au construit case mărețe cu materialele tale te ceartă că nu „ești în rândul lumii”. Când spuneam că avem doar o mică vină mă refeream că vina e că suntem de o toleranţă dobitoacă. Ca noi nu am fost în stare niciodată (și nu suntem nici acum) SĂ SEPARAM LUMILE. Ori ne lăsăm furați și furăm și noi de la alții mai slabi ca să respectam regulile jocului, nu de noi făcut, ori ne luptăm să nu fim furați și până să se întâmple și după ce s-a întâmplat. Adică să se urmărească „hoţul” până la a o sută una spiță, pentru revendicarea lucrului furat.
         Acum, om sunt și eu și poate greșesc în ce spun. Nu știu nici eu și poate nimeni dacă al nostru neam-om a făcut bine sau rău adoptând această învățătură creștină, de iubire și iertare. Poate a făcut bine și Dumnezeu o să ne mântuiască. Poate a făcut rău și atunci ne chinuim fără rost şi mai ajungem și de rasul lumii, Dumnezeu neintervenind tocmai pentru că noi puteam alege. Neamul a ales iubire și iertare. Așa să fie atunci. E mai bine mântuire, decât o viața de mântuială.

 

  22 iulie 2016

    București

Costel AVRAM

Germanos.ro

avram costel

 

 

 

cristinastory.com BookCity.ro
DISTRIBUIȚI

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ