NAZISTII NU ERAU UNII CARE CÂNTAU LA NAI

0
742

Nous avons préparé pour aujourd’hui

    “Cum să punem dop la barcă”

Avem o țară
                   Salutare Națiune  !!!
„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv
acelora care știu că nu știu tot”
         Între acoperitul descoperit și descoperitul acoperit există un segment mai îngust de oameni, așa numit  “la vedere”, segment ce se împarte, la rândul său, între oameni clar definiți, normalii, și altul, să-i zicem APARENȚII, sau cei ce vor să fie văzuți/percepuți altfel decât sunt.
        Toți aparenții sunt ciudați pentru că ei singuri fac eforturi de a se remarca si penibiliza într-un asemenea grad, profitând, totodată, și de faptul că sistemul, sistematic îi preferă pentru a se folosi de ei, expunându-i (pe de o parte, pentru că îi este mai ușor sa facă asta cu această categorie limitată intelectual și, pe de altă parte, pentru a-i umili pe cei reprezentați de acești aparenți incompetenți).
         Există o mulțime de teorii, unele mai argumentate, altele mai superficiale, unele mai năstrușnice ori mai conspiraționiste decât altele, însă, eu consider, pe baza analizei unei perioade mai lungi de timp, că majoritatea reprezentanților unui grup, sunt aleși dintre cei cu un intelect și o percepție a vieții cu  mult sub media intelectuală a grupului, din rațiuni practice și corecte și nicidecum din motive de viciere a voinței majorității ori manipulare.
        Vrând – nevrând, suntem nevoiți să acceptăm ipoteza că NUMAI în acest mod funcționează sistemul. Că acest tip de oameni sunt mai mult decât necesari. Că acest tip de oameni sunt  precum dopul ce este băgat adânc și îndesat în gaura de pe fundul bărcii, spre a opri apa sa năvălească în barcă, să o umple și să o scufunde.
       Că numai acest model de oameni poate fi dop de pus în gaură. Să se  ude și să se umfle în așa fel încât să oprească inundarea bărcii. Poate și pentru că, barca fiind tot timpul pe apă în larg, nu există posibilitatea de a se schimba coasta bărcii cu totul, ci se apelează numai și numai la soluții de avarie: stăvilirea apei cu dopul.  Provizorii, tot sperăm.
        Acum, pe bună dreptate, nu o să avem pretenții să găsim un dop de aceeași esență cu lemnul bărcii. Dopul, întotdeauna va fi un rest, un ciot, vreo rămășiță, un lemn inferior, care poate fi “prelucrat cu ușurință”, care se umflă și acoperă gaura.
         În mod obligatoriu aparenții, fără excepție, fac parte din categoria celor bogați. Foarte rar se găsesc smeriți printre bogați și aproape niciodată inconștienți cu aspirații de “DOP” printre sărmani. Aparenții au și aroganța și dorința de a parveni spre o asemenea mărire. Slugărnicie pe ierarhia organizației și aroganță excesivă față de tot ce înseamnă restul. Parte din frustrare, parte din lăcomia de a parveni și mai mult și, o parte, poate cea mai importantă, din foamea și setea de a fi respectați. Foamea de respect amestecat cu frică și poleit cu admirație. Foamea de notorietate, Foamea de a apărea pe sticlă (pe sticla TV nu pe sticla de țuica). Foamea de a părea important.
      Aparenții, printre multe alte lipsuri, inerente calificării lor ca “aparenți”, de departe cea mai importantă este aceea ca sunt  lipsiți de percepția ridicolului și a penibilului, echivalentă cu foamea de “a baga capul în poza “. Aparenții sunt atât de ușor de recunoscut, încât nici dacă vrei nu poți să nu îi remarci. Și apoi, chiar dacă încerci să îi ocolești, au ei grijă să iți sară în ochi, să îi poți vedea producându-se în fel și chip. Se folosesc de banii pe care îi au din abundență și pot cumpăra orice le trebuie în angrenajul necesar atingerii obiectivului lor: bunuri materiale, titluri, influență, funcții, aproape orice. Uneori chiar și nume.
         Îi recunoști după limbaj. Îi trimite organizația ai cărei membri au ajuns prin cotizare semnificativă să promoveze, susțină, combată diverse teme. Un compromis uriaș și un risc enorm din partea acesteia, întrucât în 99.99% se compromite iremediabil prin prestația submediocră a aparenților cooptați. Acea organizație câștigă, pe moment, anumite avantaje materiale prin admiterea aparenților în cadrul ei, dar își distruge credibilitatea pe termen lung. Uneori o compromite până la distrugere totală. O copie fidelă a proverbului din străbuni  “Au dat cinstea pe rușine“.
     Sunt trimiși să promoveze un interes al organizației și prin comportamentul lor intelectual submediocru reușesc să saboteze totul in jurul lor. Firește că nu cu intenție, însă buna lor credință suprapusă peste ignoranța totală dau rezultate catastrofale și nedorite. Nu reușesc să înțeleagă sensul mesajului memorat ca vai de lume și, uneori, dacă sunt întrerupți, sunt nevoiți să îl repete și să îl repete la nesfârșit pentru că numai astfel îl pot parcurge integral. Dacă se mai întâmplă să mai primească și întrebări neprevăzute, pentru auditor e aproape ca la cascadorii râsului.
       Spuneam că și dacă ai toată bunăvoința și indulgența din lume nu ai cum să nu îi remarci ca fiind străini, stingheri și din “alt de film”. Deunăzi, la tv , am văzut un astfel de aparent ce combătea cu elan, cu liniuța de la capăt, punct cu punct, ce învățase pe de rost, ca un robot. Iar și iar. Și apoi aducea iarăși vorba de castravetele lui Caragiale.
       Deodată, ieșind din stereotipia la care presta cu trudă, la o întrebare a realizatorului, aparentul în cauză se lansează într-o prelegere, liberă, coerentă și chiar interesantă de asta dată, despre textile, confecții metalice sau table galvanizate și munca în fabrică. Oricum, subiect perfect familiar. Se simțea ca peștele în apă vorbind despre meseria lui. Meseria, nu profesia. Atunci am remarcat, exact ca la urmărirea unui film, când treci brusc de la partea colorată la partea în alb și negru a peliculei, trecerea de la partea artificială, pretențioasă, inaccesibilă și scorțoasă, străină lui, la ceva familiar, ceva ce reprezenta natural adevărata sa condiție.
         Atunci s-a văzut exact esența lemnului din care era cioplit dopul în cauză. Atunci am putut să vad și eu, și cred că oricare altcareva, cum se identifică esențele. Cine nu are încă ochiul format să îi citească din poze, să aibă puțintică răbdare și să îi asculte ceva momente. Ei se vor revela deîndată, în toata goliciunea și splendoarea intelectului ce îl posedă.
         Nu spune nimeni că in organizațiile civile ar trebuie să acceadă numai absolvenți ai unor școli de profil. Nu toți absolvenții unui liceu de muzică, de pildă, ajung să facă o carieră strălucită în domeniu. Să ajungă vedete. Majoritatea se pierd într-un anonimat specific fiecărei nișe, unde vor profesa la nivel obișnuit și își vor trăi viața. Vor fi profesori de muzică, de exemplu. Câțiva, însă, vor ajunge vedete. Nu toți absolvenții de studii politice, de pildă, ajung în politică. Aș spune chiar că doar câțiva reușesc, majoritatea îmbrațișând cu totul alte domenii.
         Vreau să spun însă că, în domeniu sunt doriți, chemați și bine primiți în primul rând cei “cu real talent” și o cultură temeinică. Real talent, însă condiția esențială este ca acest individ să și vrea să vină și să aibă și înclinații spre  activitatea ce face obiectul acelei organizații. E nevoie și de înclinații dar…..  este nevoie și de bani.
         Rămâne de văzut care este ponderea banilor în economia structurii acelei organizații și care este ponderea realelor înclinații. Rămâne de văzut dacă procentul acestui rabat de la calitate poate distruge credibilitatea și ființa organizației sau doar o afectează – mai mult sau mai puțin grav. Rămâne de văzut dacă prestigiul și credibilitatea organizației mai pot scoate capul în lume când asemenea dopuri pun etichete de nedezlipit prin vorbele, actele și faptele lor. Când îți însușești apartenența unor asemenea elemente, nu trebuie să te miri dacă penibilul lor se diluează și în prestigiul tău. Să scoți capul în lume după ce înmatriculezi un asemenea dop, e un act nu de curaj, ci de sinucidere.
         Naziștii nu sunt unii care cântă la nai – asa cum mai cred unii. Asta e clarificat deja. E suficient doar să te informezi. Și, firește, să vrei să te informezi. Și România nu are deschidere la nici un ocean. Și numai oamenii fără o temeinică instrucție uzitează excesiv confuzii între termeni auziți, dar neînțeleși – termeni la moda. Numai ei amestecă expertiza cu experiența. Și baba cu mitraliera. Și bigudiul cu tiribomba.
        De când lumea și pământul se știe că experimentul, practica bate cercetarea, teoria, fără drept de apel. Așadar, dacă atât viața actuală, contemporană, cât și istoria cunoscută ne spun că la barcă, în largul oceanului, dacă barca se fisurează și ia apă se va pune dop, apoi asta este și trebuie să acceptăm și să închidem subiectul, încercând să nu ne mai facem sânge rău. În fața evidențelor, orice om, normal la cap, se înclină cu respect și acceptă. Și înghite. Mai cu noduri, mai cum o fi.
         Apropo. Se spune ca politica e curvă. Nu știu dacă e așa și nici nu vreau să contrazic pe nimeni, că nu pot face proba. Dar, dacă ar fi să fie adevărat și să fie curvă, atunci cu siguranță nu are cum să fie și proastă. Că nici rața nu se îneacă. E doar o prezumție.  Așadar, dacă prostia alegerii este exclusă atunci de ce…..
         Oricum va urma !!!!!!!

05 februarie 2016

      București

Germanos.ro

 Costel AVRAM

avram costel

cristinastory.com BookCity.ro
DISTRIBUIȚI

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ