O F I Ț E R U L

0
657

Ofițerul nu este soldat universal !

 

Avem o țară

                   Salutare Națiune  !!!

Germanos.ro

„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv

acelora care știu că nu știu tot”

 

         Ofițerul pentru români este ca apa pentru pește, ca pământul pentru copac sau ceva asemănător cu întrebările acelea din testele de „inteligență”, de testare a existenței acesteia pe care le formulează psihologii. Pentru un popor profund pașnic, așa cum ne place să ne autointitulăm, avem prea multe apucături și pasiuni ce nu sună deloc pacifist.
         Pentru o națiune cum spuneam pașnică, bună la suflet și care nu a vrea să „bată” pe nimeni nici măcar la fotbal, avem un vocabular destul de belicos. Atât de evidentă este intruziunea termenilor militari în limbajul curent încât a ajuns până acolo că „dă conflicte” de terminologie chiar. Și aici desigur, am să mă refer la tema principală a acestor rânduri de față și care m-a determinat să pătrund sensul sau rațiunea pentru care s-a ajuns la oficializarea noțiunii de „ofițer civil”.
      Oricât de înțelegători am încerca să fim, sintagma „zgârie” și nu se potrivește decât „super-super-forțat”. Este o unire împotriva firii, ceva de genul asocierilor ideologice la partidele politice. Dar, așa cum mai de voie mai de nevoie termenul de „Ofițer al stării civile” a fost adoptat oficial și păstrat de peste o 150 de ani în vorbirea curentă și în administrația publică, nu ar trebui să ne mire absolut deloc asocierile ciudate din politică în genul adunării kilogramelor cu kilometrii.
      Orice român cunoaște faptul că orice căsătorie se oficializează numai în fața „ofițerului de stare civilă”. Că se oficializează e simplu de înțeles, căsătoria devine oficială, recunoscută și, în consecință, protejată de stat. De ce funcționarul, care reprezintă statul și oficializează căsătoria, trebuie să se numească OFIȚER ?
      În mod obișnuit ofițerul este un nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general sau chiar persoana care poartă unul dintre aceste grade. În modul curent de vorbire și gândire, ofițerul este prin excelență MILITAR, adică opusul termenului de CIVIL. Mai mult chiar, în literatura de specialitate, ofițerii adesea sunt numiți și „corpul de elită al profesiei militare” .
         Acum, desigur că, prin asocieri convenționale, putem alătura termenul de ofițer oricărui alt termen, întrebarea este de ce am face asta? Era un banc despre Radio Erevan în anii ′80 în care se întreba dacă în Elveția se poate face comunism şi se răspundea: „Da se poate, dar nu ar fi păcat?”
        O parte vor spune că este posibil să fie o problemă de traducere. O altă parte, va putea spune că ar putea să fie o problemă de înțelegere. Alții vor spune că poate a fost o eroare inițială și din conservatorism s-a perpetuat această sintagmă.
       Fiecare în parte și toate la un loc nu fac decât să conducă la ideea că această formulare PLACE poporului roman. Aceasta formulare, indiferent dacă voit sau din eroare, a fost implementată a venit ca o mănușă pentru modul de percepție individual și colectiv al nației. Că dacă, să zicem,  a fost eroare inițială, ea putea fi corectată de nenumărate ori in cursul anilor. Ultima corectare ar fi putut fi făcută la elaborarea și redactarea ultimei versiuni a codului civil de acum câțiva ani. Dar nu s-a făcut și s-a păstrat versiunea inițială. De ce?  Pentru că aceasta formulare exprimă exact ce simțim. Exprima exact nevoia de sens a termenului de „Ofițer de stare civilă”.
      Cel care oficiază o căsătorie este un funcționar public în serviciul statului român. Că poate fi și ofițer, adică și militar în cazuri expres prevăzute de lege este una, dar să fie toți acești funcționari ofițeri e cu totul și cu totul altceva. Adică ori se militarizează totul și nu pare nici frumos nici deloc practic, aducând bocancii militari în cele mai frumoase aspecte ale vieții civile, ori se duce în derizoriu noțiunea de ofițer, de militar de carieră cu grad militar, acest corp de elită al profesiei militare.
      Acum, că ofițer și civil nu se potrivește nici de bună voie și nici forțat nu mai trebuie demonstrat, însă, observând apetența generală a poporului român, pentru migrarea masivă a termenilor, instituțiilor, atribuțiilor din sfera vieții civile către cele militarizate, nu ne mai miră absolut nimic.
     Avem ofițeri de armată, de poliție, de jandarmerie, de ISU, ofițeri de informații, de contrainformații, ofițeri acoperiți, descoperiți, ofițeri de legătură, ofițeri de serviciu, OFIȚERI DE PRESĂ, etc. Ar fi vreo mirare că pe lângă ofițerii de stare civilă și pe cei de presă să avem și alte modele de ofițeri?  Ofițeri de fotbal în loc de arbitri, ofițeri de trafic, etc.
      Pe lângă nevoia de sens și simbolistică, vocabularul însuși s-a îmbogățit cu termeni specific cazoni și, când spun asta, mă refer la faptul că  adoptarea s-a făcut spontan, unanim, cu toata inima și tot dragul. Termenii au prins și s-au integrat natural. S-au lipit ca „marca de scrisoare”. Vorbirea curentă, și aici mă refer în mod special la limbajul media, cel cu impact puternic asupra publicului beneficiar al informațiilor este plin de termeni ca „locotenenții lui…”, „armata de …”, „soldații partidului”, „membrii fac front împotriva…”, „războiul împotriva corupției…” etc.
        Numai și dacă ne uităm la termenii enumerați mai sus și ne este suficient să înțelegem cât de cât orientarea cazona a mentalității colective a românului. Și poate termenul de „cazonă” este prea pretențios, întrucât orientarea ar fi mai degrabă belicoasă decât cazonă. Cum spuneam, de fapt nu eu ci un general de brigadă, ofițerii ca și „..corp de elită al profesiei militare” ar trebui să rămână acolo unde sânt. Și termenii de asemenea ar trebui utilizați și cu măsură, și cu respectul cuvenit. Pare nedrept să vorbești despre „locotenenții” unor interlopi de pildă. Un locotenent este un OFIȚER. Ori cum să spunem că un interlop are ca subordonați niște ofițeri ????
       Demilitarizarea pe care Romania a început-o în anii 1991-1993 la nivel de instituții, a reînceput în ultimii ani mai intens la nivel de limbaj și continuă într-un ritm ceva mai lent la nivel organizatoric. Nu trebuie să ne supărăm, dar e ca un nărav, e ceva ce ne caracterizează, nu este ceva impus ori dobândit. Nu putem altfel. Avem o foame de disciplină, chiar dacă nu ne caracterizează disciplina. Avem un respect și o apreciere dusă până la exacerbare pentru modelele categorice și chiar brutale de a impune disciplina, însă, aici e paradoxul: o admiram, o respectam, însă atât.
        Înaintașii au adoptat aceasta atitudine față de terminologie din eroare sau pentru ca le-a plăcut. Noi o tolerăm din comoditate sau pentru că NE PLACE. În toate cazurile și fără excepție am adoptat-o pentru simplul motiv ca ni se potrivește și ne reprezintă. Ofițerul civil e „pe sufletul nostru” cum s-ar spune în popor.
       O căsătorie ar trebui încheiată de un funcționar public al stării civile, ca reprezentant al statului, funcționar public care este un CIVIL și nu de un OFIȚER. O instituție de presă are un purtător de cuvânt, un corespondent, un reprezentant și nu un OFIȚER de presă, după cum un infractor interlop nu are ca subordonați locotenenți / ofițeri, ci COMPLICI infractori.
         Să lăsăm ofițerul militar și atât.

 

        București

04 noiembrie 2016

     Costel Avram

avram costel

cristinastory.com BookCity.ro
DISTRIBUIȚI

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ