OBICEI SAU PROCEDURA ?

1
1002

Magna cum … ???

 

Avem o țară
Salutare Națiune !!!
„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv
acelora care știu că nu știu tot”

         După 45 de ani petrecuți în era comunistă, după decembrie 1989, poporul român era atât de scârbit, de acrit și stresat de tot ce înseamnă legislație, super-birocrație, instrucțiuni, regulamente, teze, etc., încât a simțit o nevoie acută de a desființa pe cât posibil stufărișul acesta procedural, ce asuprea viața si relațiile dintre oameni.
         Perioada nu a ținut prea mult, 2-3 ani de libertate haotică, perioadă ce privită de acum ni se pare aproape imposibil de imaginat. Imposibil celor care au trăit perioada cu pricina, nu mai spun de cei născuți după acele evenimente. Privită și măsurată cu un ochi critic, obiectiv, pare chiar o minune faptul ca nu s-a întâmplat mai rău. Pare un miracol faptul ca încă existăm ca organizare civilizată. Fenomenul de evaziune practic nici nu exista din punct de vedere teoretic. Fenomen era dacă cineva încerca să facă o faptă de comerț în mod corect, adică să declare venitul și să plătească impozitele datorate statului în mod corespunzător. Modul evazionist era regula. Restul erau micuțe excepţii.
       Toata viața economică a cetății se desfășura după cum dorea fiecare. Culmea este că aproape nimeni nu avea sentimentul că face ceva „neconform” și fără a avea vreun sentiment de vinovăție făcea cele mai diverse fapte de comerț: vânzări, închirieri, prestări de servicii, etc. Nimeni nu plătea nimic nimănui. Nici nu e de mirare că în acea perioadă s-au dat cele mai răsunătoare tunuri. E de mirare ca nu s-a furat chiar tot. Nici nu trebuia sa fii prea deștept pentru asta. Conspiraționiștii – e dreptul lor – spun că e mâna concertată a străinilor. Tot ce e posibil, însă eu, am părerea mea: eram atât de proști încât toți ceilalți nu aveau nici de ce și nici când sa fie mai deștepți ca noi. Noi am dat de bună voie tot şi, de multe ori, pe degeaba. Galantoni. Noi am crezut cele mai fantasmagorice năstrușnicii. Naivi scria pe noi, cu majuscule.
         După cum spuneam, cam în 2-3 ani am dorit să „intram” și noi in Europa, însă aceasta ne-a întrebat arogant: „Aveți proceduri” ? – Nu știm ce sunt acelea proceduri, nici nu cred ca avem așa ceva însă promitem să facem rost ! – am promis noi. Și ne-am apucat să facem proceduri. Atunci nu am priceput fenomenul, nici capcana, însă eram tare încântați și ne-am apucat de treabă.
        Peste ani observ câtă naivitate din partea noastră și câtă perversitate din partea europenilor să se joace așa cu naivitatea noastră. Pentru ei a avea o procedură este mai important decât a face sau a nu face ce spune procedura. Pentru noi era important să facem ce le făcea lor plăcere. Încă de la început ne-au întrebat dacă avem proceduri şi cadru legislativ. Întotdeauna au considerat, și asta fac și azi, că orice fenomen îl poți înlătura ori modifica prin întocmirea unor proceduri. Întocmire și nu neapărat și aplicare. Uită ori poate nu au știut niciodată că simpla lor existenţă nu rezolvă absolut nimic. Îi excită teribil să le facă și instant consideră „problema” ca rezolvată.
        Pentru noi, inițial, a fost un șoc dublu: odată, era revenirea la birocrația de care ne era atât de scârbă și a doua oară uimirea că era vorba despre alt model de stufoșenie birocratică, „cu filet pe dreapta”. Oricine poate confirma ce spun acum și cine nu o face este ori ipocrit ori excesiv de indulgent. Șocul a fost dublat de o dezamăgire dulce – acrișoară – amăruie ca și cum ai fi fost admis la facultate, și, în drum spre școală, afli că e nevoie și de un mic interviu. Pe măsura ce te apropii de intrare ți se aruncă în treacăt că va trebui să susții și un scurt examen oral. În curtea școlii sunt afișate listele cu repartizarea pe săli pentru examenul scris la „Ț” materii. Cam așa ne-am simțit noi în momentele de început. Un parcurs cam scurtuț, de la euforie și extaz la o dezamăgire ușoară și amăruie.
         Dacă ar fi să facem o comparație, mai în glumă mai in serios, între pregătirea unui tânăr care a terminat liceul și vrea să meargă la facultate şi intenția Ţării noastre cea Românești, ce voia sa fie admisă În structurile Europei occidentale ar fi cam:
         În 1989 am terminat liceul. Am susținut și promovat examenul de bacalaureat într-un liceu de provincie. Acum voiam să urmam o facultate. La facultatea Europa. Era ceva concurenţă. Am început să facem meditații cu profesori – de unde altundeva decât din Europa. Doar ei cunoșteau cam ce subiecte se dau şi mulți dintre ei erau și în comisiile de corectare. Am întocmit dosarul şi ne-am înscris. Nu am intrat din prima sesiune. Am mai încercat şi, până la urmă, am fost admiși. Ca studenți am fost dacă nu ultimii din clasă aproape ultimii. Noroc cu colegii bulgari. În fiecare sesiune am fost restanțieri. Am mai repetat şi ani tot pentru nepromovare. Mai mereu am fost amenințați cu exmatricularea. Mai mereu au fost chemați părinții la ședință și scoși la tablă. Am susținut examenul de licență. L-am luat și nu l-am luat. Diplomă avem, însă mai avem una doua restanțe pentru care mergem de două ori pe an să dăm examen și degeaba mergeam. E o “coadă” cum se spune printre „studenți”. O să trebuiască să scăpam de ea cumva.
         De repartiție în „câmpul muncii” nici nu încape vorbă. Poate dacă terminăm școala cu medie mare. Așa, la limita de promovabilitate va trebuie să ne găsim singuri un loc de muncă. Ne uitam în spate și după 26 de ani de pregătire, facultate, ani repetați, tot umblam cu diploma să ne angajăm pe undeva. Și, să fim corecți până la capăt, facultatea a costat ceva bani, dar a dat și burse. Nu burse de merit că nu am meritat niciodată, dar ne-a dat burse sociale că aveam părinții săraci și eram mulți în întreținerea lor acasă. Dar, nici bursele nu le primeam mereu, că ba aveam absențe multe și nemotivate, ba nu ne luam examenele la timp, ba ne mai „luam în gură” cu vreun profesor și ne pica ăsta de câte ori avea el posibilitatea, ba ne mai certam cu vecinul de bancă (!)
         Așadar, că am ajuns cu comparația la final, cam asta ar fi dezamăgirea dacă o pot numi așa. Sau, și mai simplu, am fost umflați ca un balon când am depus dosarul și acum când umblam cu pseudo-diploma asta să ne angajăm pe undeva nici nu mai poate fi vorba de balon umflat. Spun pseudo – diplomă pentru că, nefiind studenți silitori, nu ne-am calificat integral, ci avem una sau două “specializări” mai puțin decât colegii noștri de an. Tot încercăm de vreo 9 ani să ne completam și noi „studiile” însă devenim prea bătrâni pentru studenție, am uitat materia, învățăm mai greu și uitam mai repede. Și, ce e mai important, se pare ca acele examene/calificări nici nu prea mai sunt de actualitate și s-ar putea să ne luam specializările cam degeaba, că nu o să ne mai folosească la nimic.
         Noi avem obiceiuri, ei au proceduri. La noi obiceiul ca deprindere individuală a fost câștigată prin repetarea frecventă și îndelungată în mii de ani pe când la ei, procedura este încă în faza „beta”. Noi am devenit neserioși prin îndepărtarea de obiceiuri. Daca am fi „ținut” de ele puteam fi premianți. Obiceiurile noastre s-au deteriorat, iar unele au și devenit „apucături”. De apucături nu te dezbari cu proceduri. Când o să pricepem asta o să trecem toate examenele.
         Daca nu găsim o ieșire o să fim mai bătrâni și întârziați decât Elevul lui Drumeş, Dima dintr-a VII – a. Numai că noi, o să fim și mai bătrâni, și mai întârziați. Am terminat liceul la 19 ani în ′89 și încă suntem cu examenele neluate toate în anul 2016. Mâine, poimâine o să devenim bunici și noi încă nu am reușit să fim licențiați integral ai acestei facultăți și angajați cu acte în regulă. O amărăciune tristă ne îmbie să punem timid și întrebarea dacă oare era o variantă alternativă și să rămânem în orașul nostru de provincie, doar cu liceul. Sau poate făceam facultatea la fără frecvență și aveam și un loc de muncă. Despre pensie …în altă viață, întrucât în asta am fost la școală de la 7 ani, încontinuu.

25 februarie 2016
      Bucuresti
  Costel AVRAM

Germanos.ro

avram costel

 

cristinastory.com BookCity.ro
DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ