PROȘTII, MOTOARELE PROGRESULUI UMANITĂȚII

3
1107
online

Avion, cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor !

 

Avem o țară
                   Salutare Națiune !!!
„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv
acelora care știu că nu știu tot”

 

 

         Comparația cu motorul nu e nouă deloc, ba chiar aș spune că se pierde în istorie, iar ideea existenței noțiunii de „motor” nu a fost contestată de nimeni până acum. Discuții au fost și încă sunt cu privire la modelul de motor, la numărul de motoare necesare propulsiei și care este tipul de motor. Am citit diferite și diferite opinii, cum ca ar fi să fie un singur motor și acesta ar fi berea, că ar fi comerțul, că ar fi munca și multe, multe altele. Eu am convingerea intimă că umanitatea a avut şi are un sistem de propulsie format din câte motoare se pot găsi disponibile, formate din Proști. Cu cât mai mulţi proști, cu atât este motorul mai puternic, unitatea de măsură fiind, cum altfel decât prostul-putere.
         Acest model de motor uman este un motor viu, natural 100%, ecologic, biodegradabil, se găsește liber în natură în cantități inepuizabile și cea mai importantă calitate: este gratis. Așa cum am spus, aceasta este părerea mea intimă și am să încerc, pe cât este posibil să îmi argumentez cât de cât opinia, doar – doar o să reușesc să vă determin, dacă nu să fiți întru – totul de acord cu mine, măcar să nu aveți argumente pertinente să mă contraziceți.
         O societate, un grup de oameni, dacă nu are în componenţa ei și proști, va sucomba sau, în cel mai fericit caz, va stagna la nesfârșit. Prostul este cel care stimulează orice producție prin aprecierea eronată a cerințelor și nevoilor sale. Solicitarea oricărui surplus ce depășește media precauției unui om normal, o dă taman în lăcomie, lăcomie ce e una din formele crunte ale prostiei omenești (neaprecierea nici măcar aproximativă a nevoilor necesare).
Din această primă cauză am apreciat că proștii sunt un rău necesar. Prin cererea lor supradimensionată stimulează munca, prin muncă, se face producție din ce în ce mai mare ca să acopere necesarele supradimensionate ale proștilor. Ei cer mult, li se „dă” cât cer. Ei cer altfel, se caută și li se livrează ce vor. Nu există ce vor ei, se inventează si li se dă ce vor. Pentru munca și banii lor se dă curs și “ideilor” și cererilor lor. Dezvoltarea si viitorul ei se învârtesc în jurul intereselor lor.
         Paradoxul prostiei constă tocmai în faptul că acest progres se datorează în mod dublu proștilor. În primul rând, prin cerințele lor prostești își proiectează necesarul de creștere a producției, apoi, în al doilea rând, această creștere de producție se realizează tocmai cu munca și banii proștilor. Așadar, ei înșiși își generează obiectul muncii, chiar dacă extrem, dar extrem de scump plătit. Supraproducția odată vândută generează profit. Profitul este reinvestit atât în altă producție, dar mai mare, cât și în cercetare, cercetare destinată unei și mai super producții, dar mai ieftină.
         Snobismul, altă fațetă a prostiei umane, constă în cererea de bunuri scumpe și inutile. Aceasta cerere va diversifica atât cercetarea cât și producția pentru satisfacerea acestor nevoi. Nevoia de lux își găsește locul cel mai confortabil în aceasta categorie de „nevoi”. Practic, profitul se reinvestește continuu în producția destinata proștilor. Un om “deștept” va consuma exact ce îi trebuie și exact cât îi trebuie. La un om deștept nu există “prisoase”. „Bob numărat” cum se spune în popor.
         Ura, ura rasială, xenofobia, lipsa de toleranță și multe ale defecte ale noțiunii de om, conduc la cea mai mare cerere din toate timpurile, cerere care stimulează plenar atât cercetarea cât și producția: RĂZBOIUL. Războiul face cea mai mare cerere de produse pe care le consumă distrugând alte bunuri, stimulând astfel o dublă cerere de bunuri. Nu se știe exact de cine este gândit războiul, dar se știe sigur că este pornit de proști, purtat de proști și, nu în ultimul rând, plătit de proști.
         Făcând abstracție de teoriile conspiraționiste, observând existenţa unui prost sau a mai multora în absolut orice domeniu, de la educație până la armată, putem concluziona, cu calm, că așa se „autoconcepe” orice sistem, să aibă și elemente „năstrușnice” în componență. Ceva asemănător cu instalarea oricărui banal progrămel ce are presetate „default” anumite caracteristici. Dacă nu îți convin le resetezi. Așa e și cu sistemele de organizare sociale și antreprenoriale. Îşi setează singure să aibă în „meniu” și idioți, în mod implicit. E mai curios că la aceste sisteme din urmă nu există posibilitatea de resetare a opțiunii „fără proști”. Trebuie căutate codurile sursă și scoasă această opțiune, iar aici nu ne mai aflăm în prezenţa unui „utilizator” obișnuit, ci în aceea a unui „programator”, ceea ce e deja alt film.
         Dacă ar fi să gândim un colectiv antreprenorial, de comandă, format numai din deștepți, unul și unul, cu siguranță nu vor exista decizii unitare, nu vor exista decizii luate în timpul optim, va fi o catastrofă și sistemul cu siguranță va intra în colaps. Dacă băgăm doi sau trei proști în colectiv, aceștia vor funcționa pe principiul paratrăsnetului și, în mod automat, se va polariza grupul. Cei deștepți se vor „grupa”, firește mai mult decât rapid, vor izola proștii și vor decide și corect și repede. Vor trece peste animozități, mici diferende, care în alte condiții ar constitui cazuri de lupte nesfârșite, pe viață și moarte.
         Se pune adesea întrebarea de ce nu poate fi prostia eradicată. E un subiect mai mult decât arhicunoscut. Prostia poate fi înlăturată. Este posibil și a fost dintotdeauna. Dar de ce să o înlăturăm? Fără proști lumea ori dispare ori se întoarce la origini, în istorie. Dezvoltarea a constat întotdeauna în supraproducție, consum exagerat, prisoase enorme, producție de bunuri inutile, etc. Un om foarte „deștept” are grijă ce mănâncă şi are grijă ce bea. Are grija ce îmbracă şi încalţă şi are grijă de sănătatea sa. Un om „deştept” are „grijă” să rezolve din cerinţele sale dacă nu pe toate gratis, atunci în cea mai mare parte. Un om deştept este mai aplecat mai degrabă spre schimburi, spre troc, decât spre vânzare – cumpărare. Un om deştept – un „ecologist” de pildă – nu va folosi decât materiale eco, biodegradabile.
         Chiar şi doar din succinta enumerare de mai sus, se poate trage concluzia că în câteva generaţii, oamenii vor trai la modul ideal, fără industrie, fără bani, fără războaie, fără infracţiuni, fără boli, în pace şi armonie şi multe alte lucruri frumoase. Fiecare şi-ar administra trebuinţele cu grijă şi exactitate, reducând la minim atât costurile cât si eforturile. Fără fabrici, fără poluare, mult verde, mult natural. În concluzie, fără „mofturi”.
         Aşadar atât cât s-a putut, am argumentat că proştii sunt un rău necesar. Din prostie omul a părăsit Grădina Edenului. În prostie trăieşte şi acum. Am spus că „sunt un rău necesar” tot din considerente de ordin logic. Cum să ne întoarcem în Gradina Edenului vii, nu ne este garantat, mai bine trăim aşa cum trăim în prezent, laolaltă, vii, mai necăjiţi, mai zglobii.
Germanos.ro

 

 

08 martie 2016
   Bucuresti
Costel AVRAM

 

 

cristinastory.com BookCity.ro
DISTRIBUIȚI

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ