SUCEALA LA ROMÂNI

2
1198


 

„Câine până la moarte !!!”

Avem o țară
Salutare Națiune !!!
„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv
acelora care știu că nu știu tot”

        Suceala, răsuceala, răzgândeala sau mai pe nou, reevaluarea, reprezintă doar cam aceeași Mărie dar cu alta pălărie. O justificare mai mult sau mai puțin „științifică” a linsului și pupatului de sâmbătă, după scuipatul de luni până vineri inclusiv. O defazare teribilă între cauză și efect, o „senzație” întârziată la reacția imediată. Altfel spus, ne aducem aminte sâmbăta de ce ni s-a făcut miercuri și uităm luni ce ni s-a întâmplat duminică. Nu spun nici că o facem de incapabili ori proști și nici că o facem ca mecanism de autoprotecție personală, fizică ori psihică. Nici că la alții nu se întâmplă așa ceva. Spun doar ca la noi acest fenomen îmbracă forme profesioniste, că a devenit aproape sport național. Și mai vreau să afirm că, spre deosebire iarăși de alții, aici la noi acest sport se practică la nivel profesionist de către ambele parți: și în teren și în tribună.
        Nu a spus nimeni niciodată că opțiunile nu pot migra de la stânga la dreapta și invers. Că nu poți reveni asupra deciziei la următoare ocazie. Spun doar că e suficient să alegem și atât. NU e nevoie sa justificăm ce facem nici de ce facem. Tocmai aceste „vorbe” în plus sunt cele care încriminează și care „ne pot încrimina”, acestea sunt cele care pot fi folosite „împotriva noastră”. Motivele alegerii sunt intime și adânc înfipte în străfundul conștiinței noastre. Daca mă las purtat de instinct în momentul in care îmi exprim opțiunea este posibil ca nici chiar eu față de mine însumi să nu cunosc cu adevărat motivul alegerii făcute.
        Tocmai aruncatul cu noroi sau „linsul” sunt acțiuni care descalifică. Descalifică pentru că în momentul cârmirii direcției va trebui să justificam „modificarea” și atunci începe penibilul. Primul aspect ce poate fi luat în calcul este uitarea. Omul uită ce i s-a întâmplat și îl repreferă pe cel pe care l-a înjurat multa vreme din motive de el știute. E dreptul lui să „se sucească”, de prost, de creștin iertător, treaba lui. Important este să nu încerce să își justifice opțiunea că atunci începe sa „pută”. Și, cel mai important, dar cel mai important este să aleagă sau să realeagă pe cine dorește, în liniște, cu discreție și fără sa hulească pe cel pe care l-a iubit săptămâna trecuta drept justificare a ultimei alegeri. Să își „exercite” alegerile cetățenești și să și le justifice intim doar la nivel de conștiință. E mai „safe” și pentru el și pentru societate. Și mult mai civilizat. În definitiv și la urma urmei, omul nu este dator să se justifice decât în fata propriei sale conștiințe și a lui Dumnezeu, în cazul în care e credincios și numai în condițiile respectării legilor omenești.
        Asta e valabil pentru cei din tribună. Pentru cei din teren, lucrurile stau oarecum mai complicat. Asta deoarece, se presupune că trecerea de la amatorismul din tribună la profesionalismul din teren implică și ridicarea stachetei la nivelul cel mai de sus și pretențiile duse la maxim. Dacă e să luăm ca exemplu fotbalul, atunci e normal ca cei 22 de jucători din teren să fie profesioniști spre deosebire de cei 50.000 de amatori din tribune. Ca jucător profesionist, ești privit, admirat și poate si iubit de către „suporterii” tai. Dacă îi minți sau îi jignești cu atât mai urât din partea ta. Dacă „suporterii” amatori din tribune te iartă, te înjură, iar te scuipă, iar te pupă de la o etapa la alta, justificând la un meci cu ceea ce criticau la meciul trecut, atunci putem spune, fără să fim puși la colț că galeria noastră “e mai altfel” decât galeria altora?
         Am optat pentru această paralelă cu lumea fotbalului pentru a încerca să exemplific mai ușor ce se întâmplă în realitate în societatea noastră, însă sincer îmi cer mii de scuze pentru iubitorii de fotbal și de sport in general. Acolo suporterul iubește sincer „până la moarte” cum sună sloganurile galeriilor. Acolo iubirea înseamnă și iertare dar in special stabilitate, continuitate și predictibilitate.
        Repet, nu obligă nimeni pe nimeni să aibă consecvența unui suporter dinamovist să spunem. Fiecare e liber să aleagă și firește, să realeagă. Însă, nu trebuie să știe nimeni de ce e prost ce arunci și de ce e bun ce iei de nou. Nu se știe niciodată dacă va trebui să și cobori din copacul în care te urci așa că nu e bine să tai crengile de care ai trecut. Niciodată nu se știe dacă nu cumva te reîntorci la vechi și atunci vei fi pus în fata faptului împlinit. S-a inventat un termen nou de către, nu dau nume ca se supăra ba unii ba alții și anume „Reevaluare”. La o reevaluare în mod normal nu se modifica „piesele dosarului”. Acesta rămâne nemodificat. Se modifica doar criteriile de evaluare ale dosarului. Condițiile impuse pentru verificare. Și atunci, cine modifică criteriile și condițiile intime privind activitatea, viața și caracterul unui om? Fiecare pentru el va fi răspunsul. Fiecare va fi mai consecvent sau mai elastic în aprecierea, păstrarea sau „înmuierea” condițiilor.
        Dacă se face în mod civilizat, netransparent și în liniște, aceasta reevaluare poate fi percepută ca un act de clemența creștina, gest firesc la un om civilizat, gest ce poate fi chiar aplaudat. Dar dacă o face zgomotos, răspunzând la întrebări pe care nu i le-a pus nimeni, aruncând zoaie în capul celorlalți pentru a justifica pertinența alegerii sale și asta în condițiile în care, cu ceva vreme în urmă făcea tocmai pe dos, atunci aceasta SUCEALĂ este sigur văzută ca un gest lipsit de onoare în primul rând și pe linia punctata se pot trece fără o ordine anume, lașitate, lipsă de educație, instabilitate psihica, și multe altele.
        Nimeni nu oprește pe nimeni să nu se recăsătorească cu fosta soție de o mie de ori daca îi permite timpul și averea. Dar dacă se recăsătorește după ce o jignește în fel și chip in public, atunci este ori prost, ori nebun, ori bolnav. Lipsa lui de consecvență îl afectează doar pe el și atât. În cazurile de reprezentare însă, aceste defecte ar trebui să fie descalificante în condițiile existenței unui „public suporter” educat atât în spiritul „civilizației sportive” cât în cel al fair play – ului.

 

17 martie 2016
    București

 Costel AVRAM

Germanos.ro


cristinastory.com BookCity.ro
DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ