Târgul Internațional de Carte „Gaudeamus”


    Editura Oscar Print are plăcerea de a vă invita la standul editurii, nivel 3.20, stand 126 din cadrul Târgului Internațional de Carte „Gaudeamus”, unde veti găsi spre vânzare, volumul ORA EXACTĂ VERSUS ISTORIA EXACTĂ, semnat de Costel Avram, recent lansat la librăria Eminescu, din București.

    Cartea beneficiază de o reducere de 20 %.

    Între „ora exactă” și „istoria exactă”, textele pe care le cuprinde volumul caută măsura cea mai potrivită a lucrurilor, justețea unor acte ori rațiunea pentru care viața să merite sacrificiul de a o trăi, fiindcă, meditativ, eseistul analizează, volens-nolens, atât devenirea lumii românești postrevoluționare, cât și pe cea proprie, observând stângăciile, naivitățile de tot felul, în abordarea, în principal, a fenomenului politic, criticând, de pildă, diletantismul, amatorismul, mai ales când este vorba de implicarea în destinul național, unde buna-credință, fără a fi unită cu profesionalismul poate fi pernicioasă în egală măsura cu adversara ei.

    Analistul se bazează, desigur, pe cunoașterea directă a multora dintre aspectele societății românești pe care le disecă în articolele lui, valorificând, totodată, pe larg, conceptele operaționale specifice profesiei sale și manifestându-și empatia cu semenii (cu)prinși, de asemenea, în malaxorul de multe ori contondent al unei realități care își face de cap, neținând seama de normele după care ar dori să se dezvolte mințile luminate.

    Germanos.ro

    Semnalarea și criticarea derapajelor societății românești actuale este o acțiune frecventă în rândurile intelectualilor contemporani, în care se înscrie și semnatarul cărții la care ne referim, și, chiar dacă, de obicei, aspirațiile lor sunt în contextul național, din varii motive, utopice, remarcabilă e tenacitatea cu care continuă să spere că, odată și odată, își vor vedea visurile împlinite.

    (din Prefața lucrării semnată de Mioara Bahna)

    Câteva informații despre editură

    Aflată în al XXIV-lea an de activitate, editura Oscar Print continuă să rămână fidelă ideii de a publica cărți de valoare pentru cultura românească oferind publicului cititor șansa de a se bucura de lecturi inedite semnate de reputați intelectuali contemporani cum ar fi: academician Constantin Bălăceanu-Stolnici, prof. univ. dr. Ioan Opriș, prof. univ. dr. Adrian Silvan Ionescu, prof. univ. dr. Anca Irina Ionescu sau de istorici renumiți Marian Ștefan, Dorin Matei, Cristian Păunescu, Nadia Manea, Brândușa Costache, Mihaela Tone etc.

    Pe parcursul anilor lucrările publicate de editura Oscar Print au fost recompensate cu numeroase premii ale Academiei Române.

    Mai multe informații găsiți pe site-ul editurii Oscar Print – www.oscarprint.ro

    Date de contact:

    Editura Oscar Print

    B-dul Regina Elisabeta 71

    Sector 5, București

    Telefon 021.315.48.74

    Mobil 0722.308.859

    e-mail: secretariat.oscarprint@gmail.com

    www.oscarprint.ro

    cristinastory.com BookCity.ro
    DISTRIBUIȚI

    NICIUN COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ