TRAIUL CU FRICA DE PUȘCĂRIE ESTE “MAI PEDEAPSĂ” DECÂT PUȘCĂRIA ÎN SINE

2
1285

Ori la balamuc, ori la pușcărie, ori la bal, ori la spital

 

Avem o țară

Salutare Națiune  !!!

Germanos.ro

„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv

acelora care știu că nu știu tot”

 

 

         Frica de pușcărie, într-o listă de “frici” este dacă nu pe primul loc, cu siguranță prinde podiumul. O ipoteză, în care un om viu ar putea fi pus în situația de a alege pușcăria, ar fi după părerea mea doar aceea în care nu are de ales decât între pușcărie și moarte, deși, chiar și în acest caz, nu e sigur în totalitate că toți vor alege pușcăria doar ca să trăiască.
         Fără să vreau, la început am observat (după ce în ultimii ani cam asta se vede din momentul în care ieși din casă sau deschizi vreun canal media), apoi analizat și ulterior am centralizat atât cât m-am priceput datele la care am avut acces și am ajuns la o concluzie, temeinică cel puțin pentru mine, că actualele tendințe ale oamenilor sunt orientate spre două frici (nu m-am hotărât definitiv în ce ordine): frica de pușcărie și frica de îngrășare.
         Acestea două constituie polii în jurul cărora se desfășoară cam tot ce mișcă. Cu pușcăria e simplu: frica de pușcărie implică acea amenințare cu sancțiunea ce intervine și privează de libertate omul în cazul în care acesta „face ceva”  care nu trebuie făcut. În privința fricii de îngrășare, aici intervine și teama de îmbolnăvire, care-va-sa-zică îngrășarea fiind asociată pe lângă inesteticul agasant și cu boala în sine. Mai pe scurt ar fi cam frica de a nu fi sănătos mai degrabă decât  frica de a fi bolnav.
         Când spun frică de pușcărie și frică de îngrășare ( și implicit frica de a nu fi sănătos) mă refer la toate aspectele care definesc noțiunea de „frică”. Această temere are cumva un temei, adică nu îți este frică dacă știi că nu ai făcut nimic în neregulă. Temerea apare din momentul în care ai făcut ceva interzis, adică ai prevăzut eventualitatea producerii rezultatului, doar că nu accepți producerea lui. Altfel spus, furi până nu mai poți, mănânci zece shaorme pe zi, ești conștient că pentru ce ai făcut poți ajunge și gras și la pușcărie, dar STAI CU GRIJA, îți este frică de rezultat și nu știi dacă vine sau nu vine și când vine dacă e să vină.
         Un om normal, de pe la sfârșitul adolescenţei, odată cu finalizarea studiilor începe să producă bani, să muncească ca un disperat ignorând orice aspect privitor la îngrijirea sănătății. Simte ca e „mașinăria nouă și duce”, are încredere în ea și trage și trage, câștigând bani din ce în ce mai mulți. Muncește și 16 ore pe zi, mănâncă numai otrăvuri, doarme când se termină „combustibilul” și efectiv nu mai poate, este ambițios și vrea mai mult și mai mult, fără să poată explica logic de vrea mai mult decât are nevoie.
         După vreo 20 de ani de „muncă pe plantație”, când acumulările încep să se vadă, când e palpabil că munca nu a fost în zadar, omul observă ca nu s-a îngrijit absolut deloc de mașinărie. Și mai mult decât atât, observă că în toată această perioadă nu a respectat absolut deloc normele de întrebuințare și de îngrijire. Adică după 20 de ani de muncă asiduă și disperată după bani, omul ajunge bolnav, bolnav și îl apucă frica de mai rău.
         Omul odată speriat, dar bogat, se apucă urgent să bage toți banii acumulați prin exploatarea sănătăți în reparații capitale. Și începe sarabanda cu spitale, internări, analize, doctori, stres, implicarea familiei, bulversarea vieții și liniștii familiei, abandonarea activității și, implicit, stoparea obținerii de câștiguri bănești. Exista momente în care întreaga familie se implică emoțional, fizic, financiar în recuperarea sănătății şi menținerea în viață a omului în cauză.
         Nu de puține ori efortul angajat în lupta cu boala și respectiv munca de reparație este înzecit mai mare decât cel implicat în defectarea sănătății. De asemenea, cheltuielile de reparare, în cazul în care aceasta mai este posibilă, sunt înzecit mai mari decât cele acumulate în anii de exploatare necontrolată a sănătății. Așadar, văzut din afară, acest aspect al goanei după bani, să îi strângi pentru ca apoi, chiar în situația în care mai poți repara „mașinăria” să nu îți ajungă toți banii strânși și să te mai și împrumuți, pare lipsit de logică şi total neproductiv.
         Şi totuși, acest proces, cu extrem de mici excepții, îl parcurgem toți. Devenim înțelepți întotdeauna după. Oarecum în mod asemănător acestui proces există și o altă fațetă a unui segment al societății, un segment ceva mai lacom și care nu are răbdare să își „prăpădească sănătatea” prin muncă multă cinstită, un segment ce nu ajunge să își îmbolnăvească corpul prin exploatarea fără îndurare a acestuia, ci ajunge la pușcărie.
         În cazul celor fără răbdare și care vor să se înavuțească peste noapte, se întâmplă un fenomen aproape identic în esența. Fură o suta de lei, de pildă, pentru ca apoi, de frica de pușcărie să cheltuiască per total o mie de lei. Altfel spus, și această activitate este la fel de păguboasă.
         Ce încerc eu să spun în aceste rânduri, este că ceea ce se vede este doar partea văzută a icebergului. Adevărul, în majoritatea sa, nu se vede și, din păcate, nici nu se intuiește. Opinia publică judecă în alt registru ce vede, un registru total iluzoriu și fără nicio legătură cu realitatea ori vreun fundament. Nici nu știu dacă această iluzie este indusă sau chiar este produsul natural al realității. Folclorul spune că “X” a furat, merge doi – trei ani la pușcărie, iese și apoi se bucură de bani. Vreau să încerc să vă explic de ce nu este așa cum pare.
         Orice om, așadar și un hoț, strânge ce strânge în speranța că se va bucura de rezultatul hoțiilor. Satisfacția nu o obține numai privind grămada de bani ca Hagi Tudose, pentru că deja intrăm în patologic, ci o obține bucurându-se de avantajele conferite de bogățiile acumulate. Omul cinstit care s-a îmbolnăvit strângând bani am văzut cum îi cheltuiește pe toți și se mai și împrumută pentru a se însănătoși și scăpa cu viață. Omul necinstit, când simte pușcăria aproape, de asemenea nu precupețește nimic pentru a scăpa. Aruncă în joc toți banii furați, pune și toți banii lui obținuți cinstit înainte de a se face hoț, apoi se împrumută cât poate de mult pentru a strânge suficient ca să nu doarmă nici măcar o noapte la pușcărie.
         Un hoț care iese de la pușcărie nu se va mai bucura de niciun ban. Mare parte din hoți rămân lefteri după pușcărie pentru că pierd absolut tot. Pentru ei nu mai există termenul de „a se bucura” că nu mai au de ce. Pentru cei care mai au ceva „cheag” pus de o parte începe un nou calvar. Vor trăi toată viața, atât cât mai au, cu „frica de a nu se întoarce” la pușcărie. Câtă vreme mai au ceva bani tot nu se vor bucura de ei, întrucât acești bani sunt destinați pentru a-i ţine departe de pușcărie și nicidecum pentru a-i cheltui bucurându-se de ei. Sunt consumabili. Cât îi are „sunt destinați” să îl țină în afara pușcăriei, după ce se consumă rămân în sărăcie, uitare și umilință. Este o chestiune de timp. Și timpul durează până se termină banii.
         După ce au făcut pușcărie ceva vreme și au ieșit afară, iar toți banii s-au „dus” pe „ținerea„ sa departe de pușcărie, atunci fostul hoț a devenit atât de sărac încât îți vine să îi plângi de milă. E drept că un asemenea proces nu se face dintr-o dată, ci durează ani și zeci de ani poate. Depinde de cât de bogat e hoțul. Cert este că odată pășit în celulă e condamnat pe viața la FRICA DE PUȘCĂRIE și sărăcie.
         Un hoț care a intrat la pușcărie este CVADRUPLU condamnat. Odată este privat de libertate, care e „cea mai sfântă dintre nevoile omului”. A doua oară este condamnat la sărăcie, pentru că i se ia totul (o parte este confiscată de stat, o parte este furată de alți hoți și o parte o dă mită unor funcționari hoți). A treia oară e condamnat de societate. Oricâtă reintegrare ar exista, va purta eticheta de hoț, așadar nu se va mai bucura nicicând de încredere sută la sută. A patra oara, și poate cea mai importantă după cea de privare efectivă de libertate, este condamnarea pe care o suferă din partea sistemului mafiot din care a făcut parte.
         Un hoţ care vine de la pușcărie este exclus din toate sistemele mafiote. Va fi rejectat din toate, va fi vânat, umilit, izgonit și prigonit. Indiferent ce atitudine a avut în relația cu organele de stat, hoțul eliberat este un paria printre hoți.Şi el și urmașii lui. Așadar, un hoț suferă cam patru condamnări. Prima e privativă de libertate și ultima este condamnarea la sărăcie.
Sărăcia e demonstrabilă după cum am spus mai sus: societatea, dacă îl va admite, îl va admite la cota de avarie, cât să nu moară de foame. Sistemul mafiot nu numai că nu îi va întinde o mână de ajutor, dar îl va și prigoni, deoarece va fi privit întotdeauna ca trădător și spion. Banii ce nu i-ai fost confiscați de stat vor fi „dați” de hoț de bună voie. Cu cât are mai mulți, cu atât va sta cu „frica de pușcărie”. Când îi va termina nu va mai avea de ce să îi fie frică de pușcărie întrucât din acel moment își va începe viața în sărăcie, umilință, libertate şi alte frici.
         Opinia publică observă și judecă în termeni de săptămâni, luni, maxim câțiva ani. Fenomenele implică mai multă răbdare și mai multă atenție. Un hoț bogat este o vacă bună de muls pentru multe “generații”. O vacă o ții în viață să poată să dea mult lapte. O și îngrijești eventual. Uneori par legitime nedumeririle dacă nu cumva hoții sunt “creați” tocmai pentru a deveni „vaci bune de muls”. Posibil victime. Oricum nu trebuie exclusă nicio variantă. Sunt destui în lumea asta care au predispoziție „să ajungă vaci bune de muls”
         Așadar fenomenul trebuie privit în ansamblu și hoții, cât ar fi ei de hoți și de bogați, sunt tot niște bieți pioni pe tabla de șah a societății. Firește că merită ce e mai rău pentru lăcomia lor, însă sistemul nu este complet dacă, metaforic vorbind, la o inundație într-un apartament nu oprim mai întâi apa care curge și abia apoi să ne apucăm să dăm apa afară din casă.
         Pe de o parte, vrei să ai o populație sănătoasă, spui să trăiască sănătos și curat și pe de altă parte, imediat după, faci reclamă la hamburgeri și shaorma. Cu hoții e cum am spus mai sus: sunt băgați la pușcărie o lună și restul de viață, cât au bani, trăiesc în libertate fără să se bucure real de bani și cu frică de pușcărie. Cui folosește?
         Văzând cele două aspecte, cel puțin teoretic, ai putea decide să „arzi” niște etape și să vrei sa stai fără bani prea mulți, dar sănătos și liber și, cel mai important, FĂRĂ FRICI. Frica de pușcărie, frica de boală, să nu existe pentru că dacă nu ai făcut nimic rău atunci nimic rău nu ți se poate întâmpla.
         Goana nebunească după bogații mai multe decât ai nevoie, bagă omul fie la spital (sau cimitir dacă are ghinion), fie la pușcărie (sau balamuc dacă are noroc). Poate ar fi mai indicat sărac și slăbănog decât în pușcărie milog.

 

  01 iulie 2016

   București

Costel AVRAM

avram costel

 

 

 

 

 

 

 

 

cristinastory.com BookCity.ro
DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

  1. Emotiile prin care trece unul ce fura duce la boli de inima sigur si mai mult ,nu traieste mult . Am fost atent la cei ce au furat ,nu au ajuns la 60 ani . Unul a furat toata viata lui ,a intrat in casele oamenilor pe ferastra si cand a murit sicriul a fost scos tot pe fereastra . Si mort a iesit pe fereastra ca sa fie lectie pentru cei ce vor veni dupa el !

  2. Intr-o lume in care lucrurile se desfasoara cu o viteza nebuna,creierul nostru este totalmente depasit fara o evolutie spirituala adecvata;pana si simplul gand ca suntem depasiti de situatie,ca sa numai vorbim de securearea care planeaza permanent deasupra capului,varsa la greu otrava in vene-cortizol;concluzie;chiar si o minte cizelata spiritual,fara ca omul sa nu se urce pe o bike zi de zi,devine victima sigura a propiilor temeri,frici,angoase;Asta fara sa mai luam in discutie egoul care ne taraste in oceane de ambitii,frustrri,si alte acareturi

LĂSAȚI UN MESAJ