UN RĂSPUNS EVAZIV

0
1052


 

Qui potest plus, potest minus

 

Avem o țară

                   Salutare Națiune  !!!

Germanos.ro

„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv

acelora care știu că nu știu tot”

            Mi-am amintit o secvenţă dintr-un film istoric: “ Măria Ta, turcii sunt la gura văii, sunt câta frunză și câtă iarbă și înaintează spre noi. Ce să facem? “
Fără multe ezitări în film, și istoria ne-a confirmat că așa a fost, Ștefan cel Mare le-a spus rapid, după o cântărire a situației:  “Lăsați-i să înainteze până la izvoare, îi întâmpinați cu arcașii, apoi năvăliți, din dreapta, cu plăieșii!”.  A gândit și şi-a asumat o decizie. Rezultatul ține, în primul rând, de competență, dar, desigur, nu trebuie uitat nici hazardul.
          Ce vor oamenii de la un conducător?  Vor multe, e drept, dar, în primul rând, vor SOLUȚII. Soluții pe care nu le pot obține singuri și, de aceea, au nevoie de unul care să le ofere răspunsuri. Un conducător, care nu e capabil să ofere subordonaților, subalternilor, celor pe care ii calăuzește, reprezintă, etc, o soluție, măcar, la problemele solicitate este ilegitim și trebuie înlocuit urgent cu unul capabil.
         În cele mai vechi perioade cunoscute ale omenirii, la triburi izolate de prin lume, conducerea era și este asigurată numai de cel mai capabil fizic exemplar al comunității. Cel mai puternic la propriu. Această funcție, să spunem așa, dispărea în momentul în care era învins de un alt exemplar, moment în care învingătorul prelua și conducerea. Cu timpul, puterea fizică nemaifiind un criteriu, calitatea de conducător era exercitată de cel mai capabil individ al comunității din punct de vedere al priceperii, al dibăciei în a alege drumul și a găsi destinația, a aptitudinii de a oferi soluţii problemelor semenilor săi..
          Inițial, conducătorul – de altminteri în limba română termenul derivă direct din verbul a  conduce – era cel care conducea, CARE ȘTIA DRUMUL, CĂRAREA, care era în fruntea mulțimii și îi era călăuză.
          Mai mult decât atât: EL ȘTIA UNDE TREBUIE SĂ AJUNGĂ și CUNOȘTEA și DESTINAȚIA.
         Ori era singurul care o cunoaștea, ori era singurul care o cunoaștea cel mai bine din grup. Criteriul cel mai important era ca în fruntea mulțimii să stea și să călăuzească cel care știe cel mai bine și drumul corect și DESTINAȚIA exactă. Când rolul conducătorului de a ȘTI, de a GĂSI SOLUȚII este substituit de către impostori nelegitimi, incompetenți și lași nu e de mirare dacă „turma va pieri” în vreun fel ori altul.
         1987 vara. București – Facultatea de Agronomie. Revedere după 20 de ani. Petrecere, cuvântari, discuții, voie bună. După ce povestește fiecare cam ce a făcut după terminarea facultății, unul mai îndrăznet, întreabă totuși ceea ce toți aveau în minte, dar ezitau să o facă:  Bine măi Bulă, dar cum ai rămas tu asistent în facultate că totusi erai cel mai slab student din an?  Și apoi cum ai ajuns și profesor?  Ce știi tu să răspunzi studenților, când aceștia vin cu întrebări care mai de care mai complicate?  Surprinzător, Bulă, fără să se supere, surâzând arogant, răspunse: Păi, în primul rând, m-a ajutat Partidul căruia i-am fost credincios din liceu – începu Bulă. Am intrat direct de la organizaţia de tineret ca preparator, apoi asistent. Așa am evitat să plec cu repartiție aiurea prin țară și am rămas în facultate să predau. – Ce să predai tu Bulă, că tu nu știai nici pentru tine? –insista, tot nelămurit, colegul îndrăzneț.  Ce le răspundeai tu studenților la întrebări?  Ei, ma descurcam eu – continua arogant Bulă – le dădeam așa un răspuns evaziv. Și cand ai devenit conferențiar și țineai cursuri ce te făceai când erai întrebat de chestiuni foarte tehnice? Ei, tot așa, mă descurcam eu și mă fofilam cumva. Le dădeam un raspuns evaziv. Dar când ai ajuns profesor și țineai conferințe?  Aici primeai întrebări şi mai complicate, cum te descurcai să ieşi din delicata situaţie?  Tot la fel: le dădeam tuturor și fiecăruia în parte câte un răspuns evaziv. Către dimineață, cel care a întrebat primul, încurajat și de starea de petrecere, nelămurit, redeschide subiectul. Bine, bine Bulă, dar dacă vine la tine o studentă și te întreabă de pildă de ce arăturile de toamnă se fac la o adâncime mai mare decât arătura de primavara ce răspuns dai?  Îi dau fetei un raspuns evaziv, firește.  Măi omule, dar lamurește-ne și pe noi ce înseamna răspuns evaziv?  Desigur, le răspund de genul : Da’ ia mai dute-n  bip…a   …ti de curioasă !  Și cu asta se rezolva totul. Toata lumea este mulțumită și lucrurile merg tot înainte.
         Așadar, acesta este reversul situației conducatorului/reprezentantului capabil să cunoască și calea și destinația. Răspunsul evaziv dat mai mult sau mai puțin cu bip-uri. O trecere rapidă şi grosieră de la VOI FACE TOTUL, BA CHIAR MAI MULT la celebrul de acum raspuns evaziv. O trecere. O săritură. O țopăială între minciună, smerenie și lingușeală, pe de o parte, și aroganță, suficiență și grobianism, pe de alta parte. Termenul românesc de ȚOPÂRLANISM ( specific românesc ) ca să păstrez linia DEX-ului ar cam însemna tocmai „contaminarea între țop și mârlan”.
         Când ești capul coloanei, când ești călăuza, trebuie să iți faci treaba fără greșeală. Simți că NU mai poţi?  Te dai la o parte și va veni altul. Cândva se știa exact care este delimitarea între dreptul și obligația de a conduce o mulțime/nație din care faci și tu parte. Astăzi totul este la mâna întâmplării, un oportunism ridicat la rang de religie.
         Dintodeuna s-a pus problema – și acum mai mult ca niciodată – ca pe lângă cele două calitați pe care trebuie să le aibă cel care conduce – de a ști calea, dar și destinația – este necesar pentru starea de sănătate a naţiei, ca acesta să fie și onest și demn. Dacă e incompetent sau trădător rezultatul catastrofal pentru gloata condusă greșit este cam tot același. Doar că pe idiot îl mai poți ierta. Poți găsi niște circumstanțe atenuante. Cel puțin jumătate din culpă o duce în spate mulțimea care nu o abservat cine e călăuza. Cu trădarea ( încrederii) e cu totul altceva și e grav, grav.
         O lună două, maxim trei asistăm „la vom face totul, ba chiar mai mult” și restul de patru ani avem „RĂSPUNSURI EVAZIVE”  colective, individuale, orale, scrise, la radio, la televiziune, cu mai multe bip-uri, cu mai puține, sau cu bip-uri aluzive.
         O Agronomie-i țara-ntreagă și noi toți primim răspunsuri. Că întrebăm cum au cheltuit banii sau de ce nu au cheltuit banii primim „răspunsuri evazive” . Dacă mai scriu despre răspunsurile evazive de câteva ori risc să transfer unor cuvinte obișnuite sensuri nebănuite și nedorite. Ori că intrebăm de ce e iarba verde, cerul albastru, ori că întrebam unde se duc ele păsările când se duc, ori că întrebăm de ce vrea „el”, de ce vor „ ei” să fie călăuze, vom primi tot răspunsuri evazive.
         Tot ce înseamnă conducător/călăuză/ reprezentant în țara asta, câtă vreme nu se va opri din a da „răspunsuri evazive” gloatei,  nu va avea legitimitate în fața istoriei. La apelul acesteia, când se va face el, că sigur se va face, în dreptul lor va fi trecută o „MENȚIUNE EVAZIVĂ”
     Așadar, dacă aveți vreo nelămurire, vreo doleanță, vreo nemulțumire cu privire la locul dumneavoastra în coloană, la drumul ales, la destinația promisă ori cu privire la competența călăuzei și nu sunteți siguri că veţi primi alt raspuns decât studenta care a întrebat de ce arătura de toamnă e mai adâncă decât cea de primavară, mai bine nu mai întrebați, sau,  și mai bine, schimbați călăuza cu alta.
           Poate aveți noroc. Noroc bun !

01 februarie 2016

      București

 Costel AVRAM

avram costel

 

cristinastory.com BookCity.ro
DISTRIBUIȚI

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ