CAI VERZI PE PEREȚI

„Șarpele se prinde cu mâna nebunului”

Avem o țară

                   Salutare Națiune !!!

„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv

acelora care știu că nu știu tot”

         O întâmplare din anii de liceu, reamintită de curând, m-a făcut să v-o împărtășesc întrucât consider că este mai mult decât sugestivă pentru înțelegerea fenomenului la care suntem toți și actori și spectatori. Cei care au făcut liceul înainte de 1989 își reamintesc poate manualele de fizică. Fiecare manual, după partea de teorie a lecției, avea un set de probleme ( în special in manualul de clasa a IX-a).

         Prezentarea problemelor la vremea aceea era cu enunțul respectiv specific, la sfârșitul căruia, în partea dreapta, se prezenta și răspunsul mai mult decât succint: R: 17 N – de pildă. Fiecare rezolvam problema cum ne tăia capul încercând să ajungem la răspunsul indicat. Un coleg, – că acum urmează întâmplarea – avea o metodă de-a dreptul năstrușnică: el nu făcea demonstrația cum o face orice elev normal la cap, o demonstrație pornind de la ipoteza enunțată și să ajungă, în cazul fericit la concluzia corectă. El pornea taman invers: lua răspunsul, îl considera ipoteză de lucru și apoi demonstra și ajungea la datele din enunțul problemei. Invers. Evident că eram invidioși pe ingeniozitatea sa. Lua note strălucite la fizică. La probele orale, în clasa, la tabla etc. La extemporale și la teză nu a depășit niciodată nota patru.

         Inițial toți eram cât se poate de mirați. Cum oare era posibil așa ceva, de la note de nouă și zece să iei numai patru la teză? Într-un final am aflat. Nu mai știu dacă depistat motivul careva sau l-a recunoscut el însuși, adevărul este că el, la lucrările scrise, neavând acces la manual, nu știa rezultatul ca să poată face punctajul: ipoteză – concluzie. Fiind lipsit de rezultatul indicat la sfârșitul problemei, era total handicapat și nu putea construi demonstrația. Că el asta făcea. Construia demonstrația plecând de la rezultat ca să ajungă la ipoteza problemei. El pur și simplu nu știa să DEMONSTREZE.

         E doar o întâmplare, e nostimă şi sugestivă. Această întâmplare poate fi exportată în viața de zi cu zi, unde UNII oamenii văd EFECTE ce nu s-au produs încă, fără să aibă cunoștință de cauze și, uneori, chiar fără să le pese de ele. Despre asta vreau să vă vorbesc. Despre gravitatea acestui fenomen, fenomen cu repercusiuni în primul rând asupra vieții noastre, atâți câți mai suntem și care încercam să rezolvam problemele de zi cu zi „fără să știm rezultatul”.

         Odată cu dezvoltarea civilizației umane, s-a dezvoltat totul în jurul omului. E drept că omului nu i-a crescut nimic în plus față de ce avea, însă, a evoluat teribil ca mod de gândire. Dovadă este nivelul coeficientului de inteligență aflat într-o continuă creștere. Bolile care îl amenință pe om sunt tot mai puternice, ca urmare a mutațiilor ce au avut loc în structura lor. Însă, cu toate amenințările exterioare corpului uman, cât și a celor interioare, cauzate de diferiți viruși ce pot ataca ființa umană, eu cred cu tărie că adevărata amenințare a rasei umane este deteriorarea SISTEMULUI DE OPERARE. Țăcăneala, spusă mai direct și mai pe românește.

         Oamenii, puțin cate puțin, probabil în spirit de apărare, de conservare își construiesc fel și fel de bariere de protecție mentală, care cu timpul devin permanente și omul, săracul, nu mai știe să le mai deosebească, care e realul și care bariera. Nu intru în amănunte că nu are nici rost și nici nu sunt în domeniu, însă, la nivel de înțelegere m-am cam lămurit. Eu am sesizat, am perceput că ceva nu e în regulă, (și apoi nici nu îți trebuie mari studii de specialitate să observi că ești înconjurat de “glumeți”) și am încercat să citesc, să mă edific. În domeniu nu e loc de așa ceva, e prea tehnic, limbajul e de neînțeles fără instrucție de specialitate. Am apelat la un „traducător” performant, cu putere de sinteză și cu răbdare, să mă lămurească tehnic cum e cu glumeții, pentru ca eu să îmi fundamentez apoi teoria.

         Una peste alta, schizofrenia poate fi lămurită în mare, ca fiind o falsă reprezentare a realității. De ce? Asta nu știe nimeni. Își dau cu părerea și medicii, și preoții, și babele și uite așa, problema e tot nelămurită. Cauzele sunt cu liniuță de la capăt, coloane și coloane întregi. Că nu a fost cuminte când era mic, că l-a speriat un coleg la grădiniță, că sunt impozitele mari, că nu a avut noroc în viață, că a fugit soțul cu secretara etc.

         Dar, să revenim la rezolvarea problemelor de fizică în sens invers. Nu zice nimeni că nu este bine să ne facem previziuni în viață, ca final al acțiunilor și faptelor noastre, însă, una este să îți propui, să apreciezi, să aproximezi rezultatul si să îl dorești și alta este să ȘTII REZULTATUL. Specific omului normal este sa îți fixezi obiectivul, să construiești scenariul, să îți dorești rezultatul și să îl urmărești să se întâmple întocmai, Și mai specific omului normal este să construiască un plan de rezerva „B” in cazul eșuării planului principal „A”. Cei care știu rezultatul și se chinuie sa construiască scenariul și să demonstreze cauza nu pot concepe că poate exista plan „B”.

         Glumeții, care văd cai verzi pe pereți, sunt în stare mai ceva ca în Minority Report să pedepsească oameni pentru fapte pe care nu le-au făcut încă, dar au de gând să le facă. Pe vremuri, se spunea „nebunul satului”. Asta, în accepțiunea mea nu înseamnă neapărat că era unul singur, dar cam spre asta se tindea. Ceva izolat, poate chiar singular. Chiar și în copilăria mea, – care nu a fost așa departe – se vorbea despre oameni glumeți cu dungă roșie pe buletin. Desigur că era „folclor”, eu unul nu am văzut așa ceva în viața mea și nici nu am auzit pe vreunul „normal la cap” să fi văzut. Însă, în vremea copilăriei, în orășelul meu de provincie, nu cred să fi văzut mai mult de doi –trei glumeți „oficial”. Off the record, posibil să mai fi fost, dar, nevenind în contact cu mine, nu i-am remarcat. Astăzi însă, e drept că Bucureștiul e foarte mare, mă simt înconjurat. Și la propriu și la figurat. Din 10 oameni cred că jumătate au altă realitate. Oamenii ăștia au drept de vot și unii dintre ei chiar și votează !!!

         Nu vreau să fac afirmații hazardante, că poate se supară specialiștii medici pe mine, însă, cu îngăduința lor vreau doar să mai fac o afirmație. Până una alta, pentru că ei nu pot să argumenteze științific din ce cauză se țăcănesc și ajung să vadă cai verzi pe pereți și ne asediază nouă viața terorizându-ne psihic, cu permisiunea lor, aș avansa o părere: Nu cumva “tra la la – ul” ăsta, se ia ? Și daca avem în mijlocul colectivului nostru unul contagios ce vede căluți, nu cumva o să ajungem fiecare cu herghelia lui?

         Zic şi eu acum așa, ca unul ce am văzut și simțit pe pielea mea contactul cu iubitorii de Little Pony, nu cumva schizofrenia să fie principala boală ce amenință omenirea? Nu cumva virușii ce atacă sistemele de operare sunt inamicul public numărul unu și nicidecum bolile ce atacă componentele hardware?

09 martie 2016

   Bucuresti

Costel AVRAM