Spațialitate vs temporalitate
Avem o țară
Salutare Națiune !!!
„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv
acelora care știu că nu știu tot”
Pe una ( ora ) nu o poți prinde niciodată din urmă, iar pe cealaltă ( istoria )nu o poți vedea niciodată integral și fără unghiuri moarte. Prin anii de liceu mi-a căzut în mână o carte cu povestiri SF unde am găsit una ce mi-a atras atenția în mod cu totul deosebit. Nu reușesc să îmi amintesc nici titlul povestirii și nici autorul în momentul de față, dar cu siguranță o să o fac. Un savant celebru construiește o mașinărie capabilă să răspundă la cele mai complicate întrebări ale omenirii. Are loc o prezentare oficială, cu invitați oameni de știință, profesori, public, etc. unde încep să curgă întrebări, care mai de care mai complicate, din domenii diferite.
Mașinăria răspundea fiecăruia în parte corect, prompt și exact. Trebuie menționat că această mașină avea un motor atomic, care îi genera energia necesară funcţionării și procesării datelor. În funcție de dificultatea solicitărilor la care era supusă, mașinăriei îi creștea temperatura cu maxim un grad sau două cel mult. Pe finalul prezentării, după ce aceasta răspunsese la absolut toate întrebările adresate, profesorul declară întrunirea închisă și, așa în treacăt, întrebă care este ora exactă.
Mașina, crezând că întrebarea îi este adresată, începu febril să proceseze la elaborarea răspunsului: este ora 12, atâtea minute și 55 de secunde. Se autocorectează: “Greșit !!”. Reface răspunsul cu ora 12, atâtea minute și 56 de secunde, cu o secundă în plus firește. Și apoi tot așa. Și iar așa. Până temperatura motorului crește, și iar crește si BUMMM, explodează de prea multă solicitare.
Povestirea m-a marcat întrucât pe cât este de simplă pe atât este și de adevărată. Adevărată în ce privește situația cu ora exactă, nu cu mașinăria. Oricum am face și oricum am încerca, niciodată nu putem ține pasul cu ora exactă. Este mereu cu o fracțiune de timp după noi, peste noi, ne succede.
În ceea ce privește istoria, consider că ne aflăm oarecum într-o situație similară întrucât nici ea nu este exactă niciodată cu noi. Cum “ora exactă” nu reușim să o prindem, alergând după ea prin timp, istoria nu reușim să o descoperim pe toată așa cum este, fiind pitită, travestită ori camuflată în spațiu. Ea ne prezintă o “poză”. Atât. O poză, un unghi, o poză alb negru ori color, iar noi putem comenta în fel și chip ce vedem fiecare. Vedem doar cadrul prezentat de către “fotograf”, personajele și, dacă există sau nu, acțiune. Vedem învingătorii. Niciodată dincolo de subiectul prezentat.
Dacă a cunoaște ora exactă este un moft filosofic, a cunoaște, a ști adevărata istorie este o necesitate. Vrem, nu vrem, trebuie să fim de acord pentru început că istoria este scrisă de învingători. Adică de oameni. Oameni normali. Oamenii sunt subiectivi. Chiar și fără să își dea seama, sunt părtinitori. Atunci, cum să procedăm acum pentru a observa și înţelege exact ce s-a întâmplat atunci când s-a întâmplat?
Se spune ca numai cunoscând istoria putem reuși să preîntâmpinăm eventualele greşeli ce pot apărea. Se vede ca noi încă nu am reușit să o cunoaștem corect de vreme ce tot “cădem” în greșeală după greșeală. Există teorii peste teorii, una mai conspiraționistă decât alta. Firește că există. Există teorii de nenumărate feluri. Însă, mai presus de acestea, există o atitudine a poporului (poporul nostru in cazul de față) ce le întrece pe toate. Românul e și poet, are și atitudine. El singur sare, propune, instigă o autoritate statală să facă sau să nu facă ceva. El pune eticheta înainte să se pronunțe instituția abilitată oficial să facă asta. Cu atitudini de genul acesta, ce nevoie mai avem de teorii conspiraționiste? Noi avem această capacitate teribilă de a reuși să ne faultăm singuri și apoi să ne victimizăm și eventual să ne și reclamăm.
Există și situația în care există un oarecare monopol pe informațiile cu pricina și acestea pot fi manipulate în fel și chip. Istoria este o poveste care uneori are un grad mare de credibilitate, alte ori mai mic, uneori chiar deloc. Sunt cazuri în care istoria nu mai consemnează evenimente, ci scrie cum să se desfășoare evenimentele în cauză. Acest tip de istorie capătă o asemenea importanță, încât pare considerat un adevărat sacrilegiu orice tentativă de reclamare a situației.
În genul „nu mă întreba ce am făcut astă vară”, “Nu mă întreba cum am făcut primul milion de dolari”, există și în istorie momente zero de la care începe numărătoarea și legitimitatea. Aș aminti aspecte mai vechi a căror discuție nu este nici luată nici reluată, cum ar fi actele și momentele apariției unor state actuale. Unele mai noi, alte mai vechi. Unele cu un trecut mai camuflat, altele cu un trecut “aproape la vedere”. Anul “zero” nu este nici amintit, nici luat în calcul și nici verificat. Viața începe cu anul unu. Atât cât cunoașteți, luați la întâmplare două trei state actuale și căutați să înțelegeți cum au apărut, când și de când începe “istoria” lor.
În cazul orei exacte, cel puțin în limba româna, există sintagme uzuale folosite în limbajul comun de merge ceasul, umblă ceasul cu sensul de funcționează. În cazul istoriei exacte, sintagma e mai ambiguă întrucât, istoria e “slobozită” la anumite intervale de ani, în procente mai mari ori mai mici, în râuri credibile sau incredibile, de instituții special create pentru paza, scrierea, rescrierea, clasificarea ori declasificarea ei, instituții ce aparțin unor state apărute, născute, create ori recreate de aceeași istorie, ce e păzită și eliberată, cu porția, cetățenilor acestora.
Și în spatele familiilor bogate stă un bum ce declanșează saltul înainte sau șutul în spate ce constituie momentul zero. Contabilitatea, ca și istoria, începe după momentul unu. Revenind la tema în discuție, a cunoaște ora exactă este o problemă pur teoretică, filosofică și fără utilitate practică aproape deloc. A cunoaște istoria exactă este o necesitate de primă mână, o foame ce e musai să fie astâmpărată, un lucru pentru care merită să te zbați. Să nu te mulțumești cu ce ţi se arată în poză, să cauți să vezi dincolo de ea, să încerci să afli ce “a vrut să spună autorul în ….”. De cele mai multe ori poza este reală, însă subiectele sunt în așa fel aşezate, că e posibil să vezi mai multe fete decât băieți și să nu se vadă vaza cu flori, toate din cauza regiei “de platou”.
Istoria e crudă, insensibilă, perversă uneori. Dacă te încumeți să cauți, să o pricepi trebuie să îți asumi riscul de a fi dezamăgit, șocat, oripilat. Există, ce e drept, și posibilitatea de a fi încântat de unele aspecte descoperite, mândru, chiar și mulțumit. Istoria este o știre, mai veche ori mai actuală.
Ora exactă are istorie pe când istoriei niciodată nu i se va cunoaște ora exactă.
25 ianuarie 2016
București
Costel AVRAM
Visitor Rating: 5 Stars