joi, februarie 6, 2025
AcasăUncategorizedTREI ANI ȘI 11 LUNI. de campanie electorală

TREI ANI ȘI 11 LUNI. de campanie electorală

„Mamițo, nu ți-am zis că nu se zice marinel?”

 

         Avem o țară.
                   Salutare Națiune  !!!
„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv
acelora care știu că nu știu tot”

 

         Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mama mare, mămițica și Tanti Mița, au promis că se vor gândi la o strategie care să facă și să desfacă lucrurile în așa fel încât, la final de campanie electorală, tânărul să treacă cu bine examenul de bacalaureat și să fie ales. Pentru aceasta au gândit – și au fost lăsate să gândească – un mod aparte de campanie, cum nu mai fusese vreuna vreodată și nici nu cred să mai fie.
        Gurii lumii, slobodă, care turuie vrute și nevrute, tot comentează și pe față și pe dos cum că avem o anticampanie electorală, o perioadă de paralizie, o perioadă FULL de interdicții, etc. De 26 de ani eram învățați că în luna de dinaintea alegerilor, care mai de care să ne asedieze cu tot ce avea în dotare în materie de publicitate electorală și pomeni electorale: afișe, postere, brichete, fulare, găleți, spectacole, mese îmbelșugate, petreceri, alimente, etc. Acum e liniște. Suspect de liniște. Pustiu, chiar suspect de pustiu. Nici nu spui că urmează alegeri, și unii chiar nu știu. Nu știi cine candidează. Nimeni nu știe nimic.
        Poate face parte din campania de modificare a campaniei electorale tradiționale, tocmai pentru a ajuta pe ăla micu’ să ia și el bacu’  tura asta și să fie ales. Poate e doar o scăpare, o eroare de proiectare. Poate suntem noi incapabili să percepem subtilitățile minților elaborate.
       Sau poate, – şi aici subscriu și în calitate de cetățean și de avocat,- sau poate este cârcotașă această gură a lumii. Poate mama mare, mamițica și Tanti Mița au vrut sa facă o revoluție ( şi personal, eu cred acest lucru) și restul lumii, profane, nu a priceput boabă. Dacă înainte, odată la patru ani aveam o lună de campanie înaintea alegerilor, pentru acum, dumnealor au inversat segmentele și avem o adevărată, grasă și lungă campanie electorală- trei ani și 11 luni- și doar o lună de pauza desăvârșită înainte de data scrutinului. O binemeritată pauză, o pauză pentru reculegere și sedimentare a convingerilor intime pentru alegerea a ce urmează să  facem.
         Dacă am fi observat acest lucru ar trebui sa fim recunoscători și să mulțumim acestei inițiative lăudabile. Acum, pentru că unii nu s-au prins de adevărata rațiune și se apucă să critice, care pe unde poate, nu sunt vinovați inițiatorii. Dacă erau isteți puteau profita cu vârf și îndesat. Ghinion.
         În concluzie, dacă nu v-ați pregătit pentru data scrutinului, nici voi candidații și nici tu electoratule, deși aveați cunoștință de schimbările ce urmau, asta e. Acum „picați” și mai veniți și la toamna. Pardon, peste trei ani și 11 luni. E ca și pentru un fumător ( care este sau a fost fumător cunoaște fenomenul) care, deși știe că urmează sâmbătă, duminică și vreo doua trei zile de sărbători în care toate magazinele sunt închise, totuşi nu se îngrijește să își cumpere țigări din timp să aibă până se vor deschide magazinele.
         Dacă până peste trei ani și 11 luni nu se modifică şi nu operează nicio schimbare, iar campania electorală va rămâne în formula actuală, atunci toți cei implicați, şi actori și spectatori să pună mâna să învețe și nu vor mai pica examenele, și toți copiii vor lua bacu’, vor intra la facultate și tot așa. Salutare !!!

 

  25 mai 2016

    București

Costel AVRAM

avram costel

 

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine

Most Popular

Recent Comments

andreescu pe TACITA RECĂSĂTORIRE
tau teodor pe AEQUILIBRIUM
cim pe AEQUILIBRIUM
un mioritic ca orice mioritic pe REVENIREA LA “NUMELE DE FATĂ “ AL ROMÂNIEI
Mucichescu Sabina pe CĂMILA TROIANĂ
Catalin Zamfir pe OBICEI SAU PROCEDURA ?
cristina pe TACITA RECĂSĂTORIRE
Liviu Sinorchian pe AEQUILIBRIUM
Bratu Luminita pe CANDVA OAMENII ÎȘI SCRIAU
Constanța Ferentz pe CĂMILA TROIANĂ
Cristina pe FĂ CE ZICE POPA !
Constanța Ferentz pe LUPUL SI OAIA
adriana pe LUPUL SI OAIA
Bela Pasztor pe TACITA RECĂSĂTORIRE
Gerhard pe Ninja Silhouette
Maria pe Woo Ninja
Maria pe Premium Quality
Maria pe Woo Logo
Maria pe Ninja Silhouette
Maria pe Ship Your Idea
Maria pe Woo Ninja
Maria pe Woo Single #2
Maria pe Happy Ninja
Maria pe Happy Ninja
Ryan pe Ship Your Idea
Stuart pe Ship Your Idea
Stuart pe Ship Your Idea
Stuart pe Happy Ninja
Stuart pe Flying Ninja
Coen Jacobs pe Woo Album #3
Coen Jacobs pe Woo Album #4
Coen Jacobs pe Ninja Silhouette
Coen Jacobs pe Flying Ninja
student pe Ninja Silhouette
Magnus pe Woo Logo
Magnus pe Patient Ninja
Cobus Bester pe Woo Single #2
Cobus Bester pe Woo Ninja
Andrew pe Premium Quality
Cobus Bester pe Woo Logo
Andrew pe Flying Ninja
Cobus Bester pe Woo Album #2
Cobus Bester pe Ship Your Idea
Andrew pe Happy Ninja
Cobus Bester pe Ninja Silhouette
Cobus Bester pe Premium Quality
Cobus Bester pe Patient Ninja
Cobus Bester pe Flying Ninja
James Koster pe Patient Ninja
James Koster pe Woo Album #4
James Koster pe Ship Your Idea