vineri, ianuarie 17, 2025
AcasăPamflet„GARDIROBUL” CU SCHELEȚI

„GARDIROBUL” CU SCHELEȚI

Cine-a pus rană pe sare ?

 

Avem o țară
Salutare Națiune !!!
„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv
acelora care știu că nu știu tot”

           Se anunță cu surle și trâmbițe că după succesul colecțiilor din 2015, pentru 2016, ca an deosebit pentru lumea „fashion”, cel puțin pentru colecția de primăvară – vară se vor purta numai imprimeuri cu scheleți vintage. Se va spune poate că e un nonsens, însă țin să vă precizez că scheleții au și ei vârsta lor. Sunt scheleți mai „proaspeți”, la modă, după cum sunt și scheleți mai vechi, de 5-10 ani, de acum intrați legitim la capitolul vintage.

          Am putea spune că aceasta veste nu poate decât să „bucure” întrucât e aproape sigur că mai fiecare găsește ceva vechituri prin dulapuri, și, pe lângă faptul că le pot purta fără să mai facă cheltuieli, o să fie și în pas cu moda, păstrând tendințele. Și apoi, moda cu scheleți vintage e ceva clasic, ceva ce „merge” oricând și în orice combinație.

          Nu cred că e bărbat sau femeie din „lumea bună” care să nu aibă scheleți mai vechi prin „gardiroburi”. Acum e momentul în care, chiar dacă nu se îndură să îi scoată singuri la purtare, să fie îndemnați, determinați să îi etaleze, că ar fi și păcat să nu profite de ocazie. Ce paradox, să dea moda asta “MOCA” tocmai peste cei îmbogățiți peste bunul simț, care, deși au posibilități nemăsurate de achiziționare a tot ce este nou și la modă, să scoată de la naftalină și de prin dulapuri, scheleți vechi și să îi poarte defilând prin fața reflectoarelor și a camerelor tv.

         Mereu am crezut, și nu numai eu, că designerii ăștia celebri țin într-un fel tot cu cei „înstăriți”. Cei care nu au bani să „se îmbrace la modă” acum, cu noutăți, nu au avut bani sau „posibilități” să își „facă rost” de scheleți nici acum 5-10 ani, pe care să îi arunce în fundul dulapului, chiar şi fără să îi poarte vreodată, ascunși de ochii curioșilor pentru a avea ce să scoată acum și ce să arate publicului.

          Deși majoritatea au motive – numai de ei şi ai lor – știute să nu se laude cu garderoba mai veche, vă asigur că nu cred că există oameni înstăriți fără scheleți vintage în dulap. Este posibil ca majoritatea acestora să nu fi fost purtate niciodată și s-au demodat așa, „noi nouțe” în șifonier. Este posibil ca la diferite curățenii să fi vrut să le arunce, să nu se compromită ori să facă „loc altora noi”, însă s-a opus ba unul ba altul, ba uneori au fost păstrate chiar fără să știe de soția mai grijulie și strângătoare și care ține cu casa. Așa că, oricum ar fi, au cu ce să iasă în lume, să nu își facă griji.

          Și apoi, așa cum spuneam la început, anul ăsta nu are cum să nu fie un an bun pentru toată lumea. O sa fie, un an fără costuri mari, un an cu mult „spectacol” și pâine multă că e ieftină. Un an „pe clasic”.

         Pentru 2016, marii creatori de modă promit „rană pe sare” pentru cei cu posibilități, mult material de scris pentru presă și mult entertainment pentru gura cască. Pam – pam !!!.

 

 

18 martie 2016
    București
Costel AVRAM

Articolul precedent
Articolul următor
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Google search engine

Most Popular

Recent Comments

andreescu pe TACITA RECĂSĂTORIRE
tau teodor pe AEQUILIBRIUM
cim pe AEQUILIBRIUM
un mioritic ca orice mioritic pe REVENIREA LA “NUMELE DE FATĂ “ AL ROMÂNIEI
Mucichescu Sabina pe CĂMILA TROIANĂ
Catalin Zamfir pe OBICEI SAU PROCEDURA ?
cristina pe TACITA RECĂSĂTORIRE
Liviu Sinorchian pe AEQUILIBRIUM
Bratu Luminita pe CANDVA OAMENII ÎȘI SCRIAU
Constanța Ferentz pe CĂMILA TROIANĂ
Cristina pe FĂ CE ZICE POPA !
Constanța Ferentz pe LUPUL SI OAIA
adriana pe LUPUL SI OAIA
Bela Pasztor pe TACITA RECĂSĂTORIRE
Gerhard pe Ninja Silhouette
Maria pe Woo Ninja
Maria pe Premium Quality
Maria pe Woo Logo
Maria pe Ninja Silhouette
Maria pe Ship Your Idea
Maria pe Woo Ninja
Maria pe Woo Single #2
Maria pe Happy Ninja
Maria pe Happy Ninja
Ryan pe Ship Your Idea
Stuart pe Ship Your Idea
Stuart pe Ship Your Idea
Stuart pe Happy Ninja
Stuart pe Flying Ninja
Coen Jacobs pe Woo Album #3
Coen Jacobs pe Woo Album #4
Coen Jacobs pe Ninja Silhouette
Coen Jacobs pe Flying Ninja
student pe Ninja Silhouette
Magnus pe Woo Logo
Magnus pe Patient Ninja
Cobus Bester pe Woo Single #2
Cobus Bester pe Woo Ninja
Andrew pe Premium Quality
Cobus Bester pe Woo Logo
Andrew pe Flying Ninja
Cobus Bester pe Woo Album #2
Cobus Bester pe Ship Your Idea
Andrew pe Happy Ninja
Cobus Bester pe Ninja Silhouette
Cobus Bester pe Premium Quality
Cobus Bester pe Patient Ninja
Cobus Bester pe Flying Ninja
James Koster pe Patient Ninja
James Koster pe Woo Album #4
James Koster pe Ship Your Idea