Prin noi înșine dar nu singuri !
Avem o țară
Salutare Natiune !!!
„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv
acelora care știu că nu știu tot”
De-ar fi să existe în lume vreun organism – la noi sau aiurea prin lumea largă – care să fie capabil să analizeze, apoi să expertizeze din punct de vedere tehnic, social și moral sau cum s-o mai putea starea unei națiuni, tare îmi e teamă că în cazul nostru, acest ipotetic organism va fi nevoit să ne certifice natiunea ca prezentând grad ridicat de risc. Un fel de „Bulina roșie” a națiilor. Un risc ridicat de prăbușire. Sau un risc ridicat de ascensiune. Sau de răsculare. În orice caz, un risc de pierdere a echilibrului.
Națiunea este atemporală ca noțiune și este formată de generații, dacă ne raportăm la momentul expertizei în cauză. Este vorba de generațiile anului 2016. Așa cum viteza medie a unei cirezi este dată de viteza celui mai lent animal din cireadă, tot cam așa media în cazul generațiilor ar fi dată de bulina cea mai înroșită a generației celei mai zglobii.
Ce se întâmplă cu clădirile expertizate tehnic cu risc ridicat de prăbușire și marcate cu „Bulină roșie” ? Păi, în primul rând, se uită lumea la ele ca la circ. În al doilea rând, se atenționează că există risc de accidente, dacă se staționează ori se trece prin raza „pericolului”. Și, în al treilea rând, dar cred că nu și ultimul, se iau măsuri de consolidare, refacere ori demolare. Cu alte cuvinte, de înlăturare a pericolului actual și viitor.
Așadar, și în cazul națiunilor „îmbulinate” trebuie constatate cauzele pentru care s-a ajuns la o asemenea situație și, desigur, luate măsuri de înlăturare a unei asemenea stări. Printre cele mai importante cauze ar putea fi modul de construcție și proiectul inițial. Este o ipoteză pur teoretică întrucât nu știm cine a întocmit proiectul și nici cine a pus piatra de temelie a construcției. Noi am moștenit-o si avem și niște acte de proprietate asupra ei. Nici „cadastrul” nu este complet. Putem constata ca s-a „construit” haotic, în etape, fără planuri de ansamblu ori, atunci cand au fost și planuri cât de cât, s-a procedat fără respectarea lor. Cu siguranță nu au fost făcute lucrări de întreținere corespunzătoare.
Ca și o constructie, natiunea nu a fost întreținută corespunzător și la timp. Nu i s-au făcut reparații capitale după marile zguduiri ale istoriei. De fiecare dată s-a procedat doar la mici cârpeli menite doar să țină „construcția” în picioare de azi pe mâine. De fiecare dată am avut doar „șefi de șantier” la învăţământ şi educaţie, oameni „din alte filme”, unii şi nevolnici şi neiscusiţi. Sau poate amândouă. Sau poate au fost numiți șefi de șantier tocmai „în considerația” acestor două calități. În ultima sută de ani această natiune a trecut prin cutremure „cutremurătoare” (două războaie mondiale, 45 de ani de dictatură proletară, o revoluție) și încă nu a avut parte de un program educațional care să se constituie într-o consolidare ce să facă față cel puțin altei sute de ani „fără reparații”.
De la ultimul “cutremur” au trecut 26 de ani și o ținem tot în cârpeli. Chiar nu trebuie să ne mirăm și nici să ne supărăm că suntem atenționați că generația actuală este etichetată cu bulina roșie. Prezintă risc ridicat. Risc ridicat de orice. Fără ipocrizie și fără supărare. Nu este vina ei că s-a depreciat, ci a proprietarilor care nu s-au îngrijit de moștenirea primită. Astăzi nu este vina celor în viață sau poate este vina tuturor că nu mai prezentăm încredere. Nici noi față de noi, nici noi față de alții.
Cei cu păreri sunt împărțiți în două: o jumatate se uită cu bale la gură la tot ce e în partea unde apune soarele, crezând ca totul a început și va dispărea cu societatea vestică și jumatatea cealaltă crede că noi suntem cei mai breji dintre daco-geți. Părerea mea sinceră este ca toți cei care stau pe margine, deși au loc berechet să stea lejer în parcela lor, sunt defecți. Orice extremă este la fel de periculoasă, pe oricare parte s-ar situa. Nu spune nimeni că trebuie sa fii tata și mama obiectivității, însă nici să o dai din gard în gard. Prima jumătate nu trebuie să uite că înainte de povestea comunistă din ultima sută de ani direcția era aceeași doar sensul era diferit. Au fost și timpuri în care axele se dezvoltau și se judecau pe direcția nord – sud, lucru ce ne îndreptățește să credem ca fiecare perioadă a avut nebunii și ciudații ei.
Un plan de refacere în scopul scăpării de eticheta cu bulina roșie ce atenționează că riscul e mare, nu se face de azi pe mâine. Este adevărat, dar primul pas în acest proces este să se elaboreze un plan. Un plan de consolidare efectivă, un program educațional ce să se întindă pe 10-15 ani cel puțin. Acesta ar putea fi capabil, în opinia mea, să formeze o generație și nou nouță și performantă. O generaţie care să prezinte o anumită determinare. Determinare în sensul că are o idee și ține la ea, că e a lui, nu că i-a fost sugerată. Sunt copii care țin cu echipa Rapid la fotbal pentru că așa au prins ideea de fotbal de mici, din familie. Cu Rapidul până la capăt chiar și dacă e pe ultimul loc. O acceptare toatală a oricărei soluții, a oricărui rezultat.
Nu neagă nimeni că nu există manipulare în societatea actuală. Oriunde în lume. Nu neagă nimeni că membrii societății nu sunt manipulați mai mult sau mai puțin. Dar, problema pe care o ridic eu, este a gradului de rezistență la manipulare. Aceasta este cheia de boltă a existenței actuale, ca natiune printre alte națiuni.
Un om ezitant este de o mie de ori mai periculos – și pentru el dar mai ales pentru grupul din care face parte – decât doi proști ce aleg greșit. Nesiguranța este dată de lipsa determinării. Cine suntem?, De unde venim, și Încotro vrem să mergem ? De fapt, e aproape o inepție să spunem încotro vrem să mergem câtă vreme noi nu știm cine suntem și de unde venim. Nu este de mirare așadar că suntem o pradă ușoară chiar și pentru începători în ale mașinațiunilor. Era o glumă pe prin anii optzeci, cred eu sugestivă sau mai bine hotarâți dumneavoastră. La școala de subofițeri miliție în acel an nu a reușit examenul de admitere nimeni. Se organizează o sesiune extraordinară și se primeşte ordin să se facă la un fel, să se primească macar câțiva. La examenul oral ce s-a organizat s-au prezentat vreo zece tineri. Comisia a hotărât sa pună o întrebare extrem de ușoară, ca să îi poată admite pe toți. Primul este întrebat cât fac doi plus doi. Tânarul candidat dă un răspuns ezitant, evident și greșit. Așa au făcut toți nouă la rând. Ultimul a fost întrebat la fel, la care acesta, răspunse extrem de hotărât și milităros: „CINCI”. A fost admis instant de catre preşedintele comisiei: „prost prost, dar hotărât”!
Lăsând gluma la o parte, chiar și aceasta are partea ei de adevăr. Lipsa de determinare este un mare handicap. Aptitudinea de a-ți asuma rezultatul acțiunilor tale, oricare ar fi el, este o calitate ce este dată în primul rând de educație. Educație ce ar trebui să facă parte din acel plan de reorganizare a consolidării națiunii îmbulinate.
Am primit foarte multe întrebări în ultima vreme, majoritatea de la tineri. Pritre aceștia se numără și băiatul meu de nici 10 ani. „ Tata de ce la război merg numai băieții tineri?” O întrebare pertinentă pe care sunt sigur că mulți nu și-au pus-o, trecând peste aspectul acesta, din obișnuinţă, considerând că este un aspect firesc. Vă invit să vă puneți această întrebare. De ce în ambele tabere care se încaieră efectiv pe câmpul de luptă sunt tineri? Veți răspunde că din motive de eficiență, că tinerii sunt mai puternici, mai rezistenți etc. Ei și ce ? Se poate face un război numai cu bărbaţi de 50 de ani de ambele tabere. De ce nu s-a făcut niciodată? De ce se face numai cu tineri și de o parte și de alta?
Putem să răspundem la intrebarile astea. Dar vrem?
19 ianuarie 2016
București
Costel Avram
Visitor Rating: 5 Stars
Visitor Rating: 5 Stars