“La ce bun atâta muncă, când e gata preparat “ !!!!!!!
Avem o țară
Salutare Națiune !!!
„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv
acelora care știu că nu știu tot”
Nici nu mai știu pe unde și când am auzit despre teoria aceasta, după cum nu știu nici dacă teoria este adevărată sau nu, însă mi se pare extrem de sugestivă și demonstrabilă științific. Am spus model, tocmai pentru că, observând realitatea și făcând ochii roată la tot ce ne înconjoară, nu avem cum să nu recunoaștem similitudini aproape de „ unu la unu” cu “modelul “ românesc cel puțin, dacă nu cu societatea umană în general.
Se pare că pe continentul sud American, unde se găsește și susnumita specie de pește, triburile de indigeni, când aveau de traversat un râu plin cu bancuri dense de piranha și nu aveau încotro de a traversa fără victime însemnate decât prin aruncarea unui om în apă ca hrana pentru peștișorii devoratori. Aceștia se buluceau pe bietul om și îl mâncau de viu, timp în care, întregul grup tribal traversa în siguranță cursul râului respectiv. Nu făceau nici calcule și nici nu votau pe cine să sacrifice. Instinctual și instantaneu, toți membrii grupului tribal, cu mințile conectate parcă între ele, alegeau ÎNTODEAUNA pe membrul cel mai EXPUS ( mai aproape de mal, mai înalt, mai decolorat, mai guraliv, etc.). Rapid, fără contestații, fără regrete, supereficient.
Cam acesta ar fi modelul teoriei auzite și care mi s-a părut mai mult decât sugestiv. Și când vorbesc de model, de sugestiv, de comparație cu realitatea din jurul nostru imediat, mă gândesc desigur la o copiere a realității amazoniene și nicidecum invers. Si, dacă nu e o copiere, atunci similitudinile care se regăsesc și îmbracă forma unui plagiat sadea ne îndreptățesc să credem că întâi a fost modelul românesc și apoi s-a inventat modelul piranha.
După cum spuneam, nu trebuie sa fii mare observator să bagi de seama cum sunt aruncați sistematic în “gârlă” să fie devorați de “înfometatele creaturi cu dinți ascuțiți și tăioși”, membri ai “tribului” aleși aparent la întâmplare. Sau, dacă ar fi să fim și mai corecți și să respectăm teoria sud-americană, sunt aleși membrii cei mai expuși ( prin expunere înțelegând firește, cei care ies în evidență în mod vădit). Ce e neclar în cazul realului prezent și românesc este ca nu se știe – nici exact si nici deloc – care este grupul care trece râul în siguranță, nici încotro merge și nici de ce.
Dacă cineva ar ajunge în România astăzi, ar cunoaște foarte bine limba româna și s-ar apuca să citească tot ce găsește în presa scrisă, online, tv, radio, până mâine dimineață, pe la ora 10 dimineața, prima întrebare pe care în mod legitim ar pune-o, întrucât numai informația aceasta a auzit-o în proporție de peste 90% ar fi : Ce este sistemul? Sau cine este sistemul? Sau care este Sistemul? Amuzant este ca nu trebuie sa vii mâine în România și sa citești 24 de ore, să te documentezi despre societatea noastră ca să NU STII ce este sau cine este sau care este sistemul. Oricum nu știe nimeni răspunsul nici dacă locuiește aici si este informat in timp real nici daca este aiurea oriunde altundeva pe planeta.
Următoarea etapă logică ar fi de a ne întreba dacă chiar există acest “sistem” de care se tot vorbește. Se poate vorbi atât despre un scenariu conspiraționist, despre inventarea fără rost a acestui termen, de folclor, de tipul mai mucalit de a fi al locuitorilor acestor meleaguri. Poate este doar așa un “subiect” la moda și nu exista decât in “literatura de specialitate “ să spun așa. Un fel de tic verbal. Fără nici o relevanță practică, fără nici un corespondent instituțional, organizatoric, uman, etc. Pot fi toata acestea și separat și luate la un loc. Pot fi, întrucât orice încercare de definire corecta si categorică te-ar duce pe meleaguri albe sau verzi, cu cămășuțe curate și albe, cu mânecuțe lungi și care se închid la spate spate.
Așadar sistemul nu există. Nu a existat și nu poate exista în afara cadrului organizațional, legislativ, constituțional și democratic. Dar atunci cum explicăm rațiunea sacrificării numai a unora mai expuși ce sunt aruncați la peștișorii carnivori sa fie devorați? Din momentul acesta numărul similitudinilor crește exponențial. Sacrificarea unora pentru a atrage toate bancurile de carnivori la festinuri periodice și de a lăsa apa limpede, calma, bună de traversat în siguranță. Cei sacrificați și dați de mâncare „peștilor înfometați” sunt cei mai expuși membri ai tribului. Cei aleși dintre cei expuși sunt aleși după un algoritm demn de o mașină de cifrat dintre cele mai moderne. Cu o întoarcere de 180 de grade, am putea spune “așadar sistemul” exista”. Dar, cum orice întoarcere are și o reîntoarcere, și există și nu există e perfect valabil, depinde cu care ochi te uiți.
Daca acest sistem ar exista cu adevărat, atunci el ar fi format numai din conștiințele unora, interconectate la nivel mental, mental colectiv integrat, condus de interese de lunga durata, interese ce nu se pot suprapune cu interesele unui singur individ ci doar cu suma intereselor rezultate. De aici rezultă că uneori, interesul centralizat de multe ori contravine intereselor membrilor, caz în care partea necorespunzătoare este sacrificată. Decizia în nici un caz nu este individuală.
Nu se supune la vot însă decizia colectiva derivată din frici, bănuieli viscerale și neîncrederi reciproce se ia în unanimitate de abțineri”, ea emanând ca o rezultantă rapidă și imposibil de anticipat a satisfacerii interesului centralizat. Sistemul, dacă ar fi să existe, atunci el ar fi construit pe frici, din frici și ar fi guvernat de neîncrederi, utilizând ca resurse tot frici și neîncrederi. Neîncrederea este cea care menține coeziunea membrilor aleși in mod aleatoriu și care prin abținere permit adoptarea unor decizii menite să mențină teama care să alimenteze la rândul ei funcționarea sistemului. Un cerc ce se învârtește și funcționează atâta vreme cât toți participanții au fricile active.
Sistemul, daca ar fi sa existe în forma descrisă mai sus, ar fi atât de bine proiectat – ținând seama de natura umană – încât ar fi aproape de perfecțiune. Acest “aproape” ar fi călcâiul lui Ahile. Atât de aproape de perfecțiune însă și atât de vulnerabil în același timp. E suficient o singură conștiință sa facă pasul înapoi, sau greșit și sistemul se autodesființează. Nu e făcut din componente să poată fi schimbate, înlocuite. Odată ce s-a defectat ceva, se arunca cu totul. Si… se ia altul nou, poate.
Încercând o comparație cu teoria evoluționistă a lui Darwin, care la orice nelămurire ori suspiciune cu privire la temeinicia ori fundamentarea teoriei sale privind inexistența creatorului divin “dădea vina pe coincidență” sau pe “întâmplare”, am putea cu indulgență și prin egalitate de “tratament” să justificam existenta acestor similitudini intre „modelul pirahna” și existența unui sistem tot ca simple coincidente și doar o întâmplare. Se spune ca Darwin, în clipa morții sale s-ar fi căit pentru teoria sa care practic a marcat un punct de cotitura sa in istorie. Nimic nu a mai fost ca înainte.
24 februarie 2016
Bucuresti
Costel AVRAM
Visitor Rating: 5 Stars