CREDIT FARĂ NEVOI PERSONALE. ȘI FĂRĂ ROST !

Ce îi trebuie chelului ?

Avem o țară

                   Salutare Națiune  !!!

„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv

acelora care știu că nu știu tot”

         Cuvântul credit cred că este printre primele zece cuvinte cel mai uzitate în vorbirea curentă la data scrierii prezentelor rânduri. Dacă deschizi televizorul, radioul, o pagină de internet, etc, în mai puțin de un minut vei auzi sau vedea scris cuvântul credit, în discuții, declarații, reclame, etc. Deși este clar că fiecare om are conturată o reprezentare proprie a adevăratului sens al termenului de credit, mai mult sau mai puțin  apropiată de cea reală,  este clar însă că aceasta este suficientă să ajute la priceperea fenomenului în sine.

         Etimologic, creditul își are se pare, originea în cuvântul latinesc “creditum – credere” care înseamnă “a crede”, “a se încredere”, generic spus, încredere. Așadar, deși este o operațiune pur economică, în realitate creditul are un caracter profund psihologic, ce se referă strict la “încrederea” celui care dă în cel care primește. De-a lungul vremii s-au dat nenumărate definiții și lămuriri cu privire la termenul în sine și la operațiunea pe care o desemnează. Dintre cele mai semnificative aș aminti pe cea profesorului W.Sombrat  care definește creditul ca fiind “… puterea de cumpărare, fără a deține numerar “ ori pe cea a profesorului C.Gide care definește creditul ca fiind “schimbul unei bogății prezente cu o bogăție viitoare”.

         În esență, creditul este un împrumut, bazat pe încredere, firește, însă un împrumut de monedă, condiționat și despărțit de un interval de timp. Altfel spus creditul este împrumutul de bani, un împrumut acordat pe încrederea și în considerarea persoanei care “are nevoie de bani”.

         De ce se împrumută omul?  De nevoie va veni răspunsul. Esența acestor rânduri este nu neapărat de o defini creditul și nici de a cotrobăi prin negura istoriei pentru a studia evoluția acestuia, ci încercarea de a defini, oricât de general, sensul termenului de NEVOIE de credit. Nevoia de a te împrumuta de bani acum, azi și nu mâine sau poimâine. Orice om normal care face ochii roată, roată prin casa sa ( daca are ) și inventariază bunurile dobândite de-a lungul vieții sale, le va găsi pe toate sau aproape toate utile. Dar toate aceste bunuri au fost achiziționate în ani și ani de zile, fiecare așteptând să le vina rândul și timpul.

         Orice om cu scaun la cap își stabilește o listă de priorități. Deși realitatea confirmă cu vârf și îndesat că oamenii cu scaun la cap sunt extrem de rari, la tot pasul vei vedea indivizi care au mașina scumpa cat o casă dar nu au casă, indivizi care cumpără pe credit lucruri de care nu numai ca nu au nevoie azi, dar de multe ori nu au nevoie niciodată și lista poate continua cu oameni care se autodistrug financiar și îngroașă grupul celor ce au nevoie de ajutor. Mase întregi de oameni care se îndatorează prostește pentru plata unor bunuri care chiar nu le trebuie. Scriam într-un articol recent că proștii sunt adevărate motoare pentru dezvoltarea societății. Ei produc bunuri prin muncă, ei consumă ce au câștigat și pe credit ce nu le ajunge și tot așa  ( – https://avramcostel.com/prostii-motoarele-progresului-umanitatii/ -).

         Este adevărat că viața nu este ușoară. Că de multe ori nevoile sunt mai mari decât posibilitățile, însă, statistic vorbind, la o mulțime de o sută de persoane în nevoie, vă garantez ca cel puțin jumătate plus unu, dacă nu cumva procentul se duce spre 90%, sunt persoane care s-au îndatorat inutil și în mod prostesc. A fost facil să meargă la bancă, să plătească un comision, să aplice pentru un împrumut, să se oblige să plătească dobânda și ratele întocmai și să vină acasă cu bunul dorit. Nu e niciun secret pentru nimeni că mulți au cumpărat prin creditare și s-au supra îndatorat,  bunuri total inutile și improprii pentru viața si mediul lor. Oameni ce au cumpărat mai mult de un frigider, instrumente muzicale extrem de scumpe deși nimeni nu cânta și nici nu avea să cânte vreodată cu adevărat, au făcut vacanțe costisitoare pe care oameni cu venituri cu mult mai mari nu și le permit în mod curent, calculatoare performante cu procesoare ce nu își permit uneori nici redacțiile unor publicații, (in condițiile în care, pentru uz domestic sunt suficiente dispozitive modeste ca preț), scanere, aparatura audio ultraperformantă inutilă pentru o casă de om. Cinci mașini de spălat și câte și mai câte lucruri inutile.

         Se creează un fel de psihoză că pot cumpăra orice, uitând pe moment că vor returna tot ei banii, înzecit. Banca știe întotdeauna și foarte bine matematică. Oamenii se pare că nu. Cu o masă de debitori de genul celor prezentați mai sus, deși prin efectul faptelor lor sunt în mare impas și nevoi, nu te poți comporta cu aceeași considerație ca și cu grupul celor care au nevoi ce sunt net superioare posibilităților din cauze exclusiv exterioare de voința și faptele lor. Banca va percepe rata la termen și dobânda aferentă indiferent de oportunitatea achiziției făcute.

         În cazul cheltuirii banului public, în decursul vremii s-a ajuns la maturitatea și înțelepciunea de a găsi o modalitate de a verifica pe lângă legalitatea cheltuirii lui și la oportunitatea achiziției respective. Altfel spus, pe lângă cinstea gestionarului să fie musai verificată și priceperea lui negustorească. Cinstea și prostia, mână în mână nu de puține ori au făcut mai multe pagube decât hoția cu priceperea. Pe lângă corect trebuie să fie musai și oportun. Nici mie nu îmi strică un iaht, însă, e trecut pe o listă lungă, lungă, undeva pe la finalul ei.

         În concluzie, dacă s-ar face un sindicat al celor nevoiași, în niciun caz nu cred că ar putea fi tovarăși unul, care a intrat în impas cu rambursarea unui credit pentru cumpărarea unui „al treilea hotel” pentru care nu mai poate plăti ratele și dobânda, cu altul, care a intrat în colaps cu creditul său pentru cumpărarea primei garsoniere. Eu personal, am cunoscut persoane care aveau șase – șapte credite. Mici e drept, dar șapte. La telefoane, mașină și diverse credite pentru „nevoi personale”. Tehnic vorbind, niciunul nu era oportun. Bugetul unei țări se administrează ca și bugetul unei familii, păstrând proporțiile. Daca 90% se comportă „neadecvat”, făcând cheltuieli pe credit, neoportune ori inutile, nu e de mirare ca per ansamblu, la nivel macro, avem cam aceeași poză în oglindă.

         Așa cum individul ce se plânge că are nevoi, dar e ori nepriceput ori indolent, ipotecând și îndatorând viitorul copiilor săi, la fel și întocmai se întâmplă și la nivel macro. Se împrumută inutil, se cheltuiește la fel și viitorimea va plăti ratele și dobânzile. Nu e totuna cazul tipului ce a prăpădit banii de incapabil, indolent, prost etc și a ajuns în nevoie, cu cel care nu are absolut nicio culpă pentru faptul că a ajuns sărac și are nevoie de sprijin. După cum se poate observa, costurile sociale pentru repararea atât cât se poate, a efectelor acestui fenomen de îi spunem sărăcie, se împart proporțional cu numărul celor care au nevoie de ajutor INDIFERENT DE CULPA LOR. Indiferent dacă ai ajuns în nevoie prin forță majoră sau din indolența şi lăcomie.

        București

   20 aprilie 2016

   Costel AVRAM