ȚARĂ, ȚARĂ, CE MAI VREI ?
Avem o țară
Salutare Națiune !!!
„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv
acelora care știu că nu știu tot”
Ordinea aleasă, cu Regele – primul și Guvernatorul – ultimul pe listă, are rațiuni multiple. Prima ar fi de ordin istoric și cronologic,iar a doua, dar nu neapărat și ultima, ar fi că azi, 10 mai, este chiar ziua Regelui.
Ce urmează să spun nu se încadrează în nicio formă de partizanat, sper, și mi-aș dori din tot sufletul ca aceste rânduri să fie privite cel puțin la fel cum le privesc și eu: o analiză seacă, fără pasiune, ranchiună, ură, idei preconcepute și mai ales patimă. Să încercăm să identificăm aspectele ca şi cum am citi o radiografie. Să privim, să măsurăm, să numărăm și să constatăm ceea ce pot vedea TOŢI. Doar o evaluare statistică, că aceasta nu ar trebui să supere pe nimeni.
Fără să spun dacă a fost bine sau rău, aceasta țară, în istoria ei cunoscută din înscrisuri ( ce provin de la ai noștri sau de la alții despre viața alor noștri), să spunem de la anul zero, să ne fie mai ușor la calcule, până în 30 decembrie 1947 a fost condusă de lideri ce au moștenit această calitate și pe care au transmis-o mai departe urmașilor, urmașilor lor. Firește, în decursul veacurilor, au fost mai multe familii care s-au succedat la conducere, însă, în mare, acestea se pare că au avut rădăcini comune. Indiferent cum s-au numit acești conducători ( cnezi, voievozi, domnitori, bani, regi, etc) sub o formă sau alta aceasta perioadă la care ne referim a fost guvernată de monarhie.
La fel de concret și corect, putem constata că România de azi, din negura istoriei și până la 30 decembrie 1947, s-a format, a apărut, s-a unit, s-a educat, s-a dezvoltat, şi-a dobândit independența, s-a modernizat și s-a afirmat sub conducerea unui monarh, indiferent cum s-a numit el și indiferent din ce familie domnitoare a făcut parte. (După cum observați sau poate ați observat singuri mai înainte să vă spun eu, la noi la români cam toate lucrurile importante, rele sau bune, ni se întâmplă în decembrie, la sfârșit de an și în preajma Crăciunului. Începând cu decembrie 1916 când Bucureștiul este ocupat, continuând cu 01 decembrie 1918 -Ziua Națională a României, revoluții, schimbări de președinți-toți- etc.)
Perioada republicană a României ar cuprinde două perioade: una comunistă și una necomunistă. Cea comunistă de 42 de ani și cea necomunistă de 26. Pentru perioada republicană de aproape 70 de ani nu fac nicio constatare, întrucât, fiind o perioadă oarecum contemporană, rămâne ca fiecare să facă o analiză proprie, să aprecieze performanțele și contraperformanțele și să își contureze, de asemenea, o convingere intimă potrivit educației, convingerilor și sensibilităților fiecăruia.
Ce caută guvernatorul Băncii Naționale a României în toată această analiză? – ar putea fi o întrebare posibilă. Apelând iarăși la statistică, vom observa că în ierarhia ocupării unei funcții de conducere la nivel „macro” funcția de guvernator al băncii naționale, la nivel general ar ocupa locul trei, iar, la nivelul „necomunist”, ocupă poziția de lider de 26 de ani. Așadar, este lesne de înțeles de ce în faza finală nu poate accede, pe lângă rege care este calificat de drept, decât Guvernatorul Băncii Naționale, lăsând președinții republicii – oricare ar fi ea, comunistă sau necomunistă – pe dinafara unei competiții care „să conteze”. Eventual ar putea să se facă un clasament numai al lor, în care să le fie analizate performanţele, cu nepărtinire.
Dacă în perioada regalității, unele monede ori bancnote mai aveau și chipul suveranului inscripționate pe lângă semnătura guvernatorului, după 1947, dar în mod special după 1990, semnătura guvernatorului BNR este singura care să conteze. Poate nu ar avea atâta greutate aceasta statistică, dacă acea semnătură de pe toți banii tipăriți de după 1990, respectiv semnătura Guvernatorului Băncii Naționale a României nu AR FI FOST ACEEASI. Adică același om, aceeași semnătura. Până și sonoritatea denumirii funcției impune un respect datorat puterii deținătorului.
Un vechi proverb spune că vinul vechi devine mai bun cu trecerea timpului. Prin analogie putem spune, fără teama de a greși, că un om statornic într-o dregătorie multă vreme, devine tot mai puternic. Puterea pe care o capătă un om nu vine așa de niciunde, ci vine de la ceilalți oameni. Vine dată de bună-voie sau vine luată cu forța. Că puterea e limitată și finită ca orice lucru pe lumea asta, nu?
Dacă am avea trei oameni egali în drepturi, așa cum i-a lăsat Dumnezeu, și unul a devenit șef prin voința celorlalți doi, înseamnă că aceștia au consimțit să îi dea acestuia un pic din puterea lor ca acesta, devenit șef, să aibă mai multă putere să poată conduce tot grupul. Așadar, puterea nu a venit din afara sistemului, ci doar s-a transferat puțin, de la fiecare, către unul singur.
Puterea, altfel spus, se comportă asemănător principiului sumelor constante. Pui într-o parte, instantaneu scade în cealaltă și invers. Când se învârtoșează unul, sigur se moleșește altul sau mai mulți. Cu cât devine unul mai puternic, cu atât devin mai slabi cei conduși. Firește că pe parcursul istoriei omenirii, s-a aflat de acest principiu, s-a studiat, s-a analizat și, într-un final, oamenii au inventat și perfecționat instituții care să anihileze efectele secundare ale acestei puteri temporare ale unui șef, precum și perioadele limitate când acest șef are acces la putere.
Ar fi ca și cum pe un pilot de avion de călători l-am ţine în cursă vreo 50 de ore în loc de 6-8 ore. Avionul trebuie să fie funcțional și performant ca sistem integrat, pilotul să fie apt pentru a supraveghea aparatura de bord în caz că „pică” computerul de bord. O companie bună este una care are un aparat performant, proceduri și piloți pe care să îi ruleze cât mai des.
Revenind la societatea umană și la instituțiile sale de conducere, se poate spune, mai în glumă, mai în serios, că demersul de a prelungi și reînnoi mandatele, deși legal, potrivit normelor actuale, apare ca nefiresc pe fond, întrucât efectul acestuia este același cu cel decurgând din permanentizarea funcției prin dobândire ereditară. La ce bun să te ascunzi după denumiri și proceduri dacă efectul este același? Spui Republică, Guvernator sau Președinte a mai nu știu cărei entităţi juridice, dar dacă se tot reînnoiesc mandatele se ajunge să se confunde persoana cu entitatea/instituţia. Dacă efectul este același cu numirea pe viață, mai bine să se știe o treabă de la început și să se transmită și urmașilor urmașilor săi dregătoria dobândită.
Un alt proverb românesc spune că orice e mult strică. Totul trebuie luat cu măsură și moderație pentru că altfel ni se face rău. Ni se face rău și nouă și lor. Est modus in rebus. Denumirea de guvernator este luată cu titlu de exemplificare. În România sunt zeci de Guvernatori, în zeci de instituții. România e plină de guvernatori. Și culmea culmilor este că acești guvernatori aleg un președinte. Și în SUA Guvernatorii statelor federale își aleg președintele, însă, și ei la rândul lor, sunt votați, iar mandatul lor este limitat în timp. La noi sunt numiți și nu aleși, iar mandatul lor ține mai mult de Dumnezeu (viaţa biologică sau, poate, pronia divină), decât de oameni.
Încheind aceste rânduri cu formula din titlu, aș vrea să subliniez că monarhia, ca orânduire, ține mai mult de instituția în sine și mai puțin de oamenii care sunt pe perioada vieții lor regi. Republica, ca instituție, ține mai mult de oamenii-președinți, decât de instituția în sine. Ambele, însă, trebuie să aibă mecanisme de control asupra gestionării puterii acordate de oameni unui seamăn-om. Să i se dea cât poate duce cu mințile întregi. Mai bine mulți piloți buni și odihniți, decât unul extraordinar de bun, dar „epuizat” de muncă și „copleșit” de griji.
Asta nu înseamnă că dacă un rege nu e bun abolim monarhia. Se schimbă regele și lucrurile merg tot înainte. După cum putem afirma și că dacă un președinte e rău, ar fi mai bine să instaurăm monarhia. Dacă vrem să facem cum este mai bine, corect este să facem analize comparative: ori pe perioade de timp similare, ori pe un număr reprezentativ de conducători. Și dacă suntem capabili să analizăm, să observăm, să decidem fără să luăm foc și să ne dăm în cap, atunci înseamnă că am ajuns la punctajul necesar să putem trece la next level.
Ave Cezar, oricare ai fi tu!
București
10 mai 2016
Costel AVRAM
Felicitari Costel Avram,imi place foafrte mult articolul.
Visitor Rating: 5 Stars