Noblesse oblige !
Avem o țară
Salutare Națiune !!!
„Acesta este un pamflet și se adresează exclusiv
acelora care știu că nu știu tot”
În miile de ani de istorie ştiută s-au cunoscut nenumărate cazuri de dragoste din interes, dragoste din calcule politice, dragoste din iubire adevărată, cu alte cuvinte dragoste condiționată de sentimente curate de iubire sau dragoste condiționată de un compromis peste care nu se putea trece. Însă, niciodată, dar niciodată nu s-a auzit de dragoste cu sila, dragoste cu forța. De îndată ce apare această forță, dragostea își pierde automat și denumirea și semnificația.
De câteva zile, lumea întreagă este isterizată, intrigată de dorința exprimată de cetățenii din insulele britanice de a părăsi o uniune la care au aderat, de asemenea, tot de bună voie. Deși poate părea deplasat, eu am să sintetizez aici faptul că în discuție se pune o problema mult mai gravă și de o importanță deosebită pentru societatea umană civilizată în ansamblul ei: se pune problema alterării noțiunii de democrație, se pune problema asaltului asupra acestei instituții, prin încercarea de redefinire din mers a sensurilor și deturnarea fățișă spre direcții dictate de interese minoritare și momentan necunoscute.
O căsătorie se încheie din dragoste, prin exprimarea consimțământului, de principiu, pentru totdeauna. Spun de principiu întrucât în acest sens omenirea a creat și instituția divorțului, pentru situațiile în care dragostea se consumă înainte de „termen”. Când acest combustibil dispare (dragostea, fie ca sentiment de iubire, de interes, de obligație de orice altceva ce ar implica vreun compromis, dar per total acest compromis este acceptat voluntar) în mod inevitabil apare si despărțirea. https://avramcostel.com/tacita-recasatorire/
Acum că „Floricelei” îi stătea bine cu „Ionel” și că se potriveau de minune, că dragostea lor de „manual” e deja istorie, câtă vreme cei doi au hotărât că le este mai bine separat decât împreună e un fapt ce trebuie doar constat și respectat, indiferent de consecințe. E drept că prin despărțirea lor au dărâmat un mit, au desființat o doctrină cu tot ce înseamnă căsătoria din dragoste, respect reciproc, familie model, etc. însă, tot ceea ce prevalează este interesul celor doi și voinţa celui care „nu mai poate așa”.
Nimeni pe lumea asta nu îi poate obliga să stea împreună dacă între ei nu mai există dragoste reciprocă. Ar fi o familie surogat și toți ar fi acuzați, pe bună dreptate, de ipocrizie. Cei doi doar se prefac că se iubesc, dar fiecare are viața lui. Restul se fac ca apreciază dragostea celor doi, dar cunosc și faptul ca cei doi nu se mai iubesc, ci doar „pozează”.
În cazul nostru, un partener s-a hotărât să plece în lume, să părăsească partenerul de viață și să înceapă o altă viață. Eventual să își găsească o altă dragoste. Cel părăsit se dă de ceasul morții că de ce a plecat „soțul”. „De ce a plecat?” este o problema care ţine mai mult de istorie, faptul principal este că a părăsit cuplul.
Revenind în cheia reală a evenimentelor, a celor focalizate pe respectul pentru reguli, țin să constat că ușor-ușor se erodează cam tot ce ținea de rigurozitatea şi exactitatea executării unor obligații contractuale ce izvorau din tratatele internaționale. Cu vremea, observ că întreaga societate europeană și-a pierdut din „ștaiful” de odinioară, devenind o „societate parvenită”, dispusă să apeleze la tertipuri ieftine, care o fac să fie cu siguranță mai puțin onorabilă. Sau poate măcar să pară așa.
Regulile unui joc sunt menite de a fi respectate de absolut toată lumea în egală măsură. Asta înseamnă că rezultatul va fi admis și respectat indiferent dacă este pe placul tuturor sau nu. S-a hotărât să se apeleze la votul popular, POPORUL a spus nu, atunci NU să rămână. De dragul respectării regulilor și evitării creării pericolului unui precedent periculos, LA OAMENII DE ONOARE “NU” ÎNSEAMNĂ „NU”.
Să se vină cu idei care mai de care mai năstrușnice, cu organizarea unui alt referendum, cu refuzul parlamentului de a se implica, etc. nu se face decât să ducă noțiunea de democrație, cu toate mecanismele ei specifice în zona de DICTATURĂ A DORINȚELOR CELOR PUȚINI. Oare de ce am impresia că acest curent a făcut deja „reprezentații” în România de vreo 10 ani?
Dacă un rezultat al voturilor celor mulți nu convine celor puţini și se fac presiuni pe nerespectarea regulilor democratice și neluarea în seama a dorinței majorității, atunci ne aflăm în prezenţa unei dictaturi incipiente. Prin organizarea de referendumuri (și invalidarea lor în situația în care nu care nu convin) până în momentul în care „o să iasă și hotărârea care place celor câțiva” se creează un mecanism ce anulează practic orice urmă de democrație, mascând o dictatură la fel de perversă ca oricare alta.
Și apoi, (în acest moment nu luam în discuție implicațiile părăsirii uniunii de către britanici, ci ne axăm cu precădere asupra analizei respectării sau nerespectării legislației actuale) dacă prin diferite „mecanisme” Marea Britanie ar rămâne în cadrul Uniunii Europene, contrar voinței celor mulți care au spus “NU”, mai putem spune că ne aflam în plină EPOCĂ A DOMNIEI DEMOCARȚIEI? Cu un asemenea precedent putem afirma că ne aflăm în prezenţa semnării actului de naștere al unei noi epoci a societății europene? Dragoste cu forța echivalează cu uciderea democrației în acest caz.
Că e bine că au ieșit, că nu e bine, acestea sunt și trebuie să rămână aspecte situate în planul doi. Pentru respectul acordat unor reguli cu care ai fost de acord și pe care le reclami ca fiind călăuzitoare E NECESAR SĂ SACRIFICI ORICE. Pentru ca un principiu să reziste în timp el trebuie respectat cu sfințenie. Odată căzute în derizoriu regulile de guvernare ale societății, se duce la vale absolut totul.
Chiar dacă nu se va întâmpla o asemenea nenorocire ( aceea de a atenta la nerespectarea unor reguli de aur ale democrației și anume la nerespectarea hotărârii majorității), deși probabilitatea este undeva de peste 75%, numai faptul ca s-a pus în discuție publică o asemenea variantă nu face decât să previzioneze în viitorul extrem de apropiat producerea unor asemenea încălcări.
Daca dragoste nu e, nimic nu e, cum spunea un șlagăr românesc. Oricine ar încerca să împace părțile și să împiedice producerea voinței exprimate popular nu ar face decât să îngreuneze lucrurile. Oricare politician s-ar încumeta să facă și să desfacă ar fi un impostor întrucât s-ar dovedi că acționează fie fără un mandat fie împotriva mandatului. Voința populară s-a pronunțat și nimeni nu poate face rabat de la rezultat. Situația este atât de fără ieșire întrucât orice s-ar încerca să se facă ar părea și chiar ar fi un atentat la democrație.
Tocmai în acest mod de abordare constă democrația. Ai zece oameni, șase spun ceva și așa rămâne. Cei patru nu pot face nimic, conform algoritmului democratic. Ori se supun, ori pleacă, ori sar la bătaie și dacă înving, se va numi nu democrație ci dictatură. Așadar, dragoste a fost și nu mai este. Asta înseamnă că voința soților e musai să fie respectată de toate neamurile. Până una alta se vor despărți din punct de vedere juridic, se vor separa, apoi va urma partea cea mai grea: partajul bunurilor comune.
Acum că vor fi implicații ne natura economică în ambele familii, că s-au dat planuri peste cap, că vor trebui refăcute strategii, etc., asta este. Toți care vor să fie împreună la câștig trebuie să fie împreună și la pierdere. În acest sacrificiu constă tocmai întărirea principiilor ce guvernează omenirea și dăinuirea lor în timp.
Un principiu capătă tărie și valoare în timp, tocmai pentru faptul că nu s-a făcut rabat de la respectarea lui și nu s-a înclinat în fața niciunei vicisitudini. Va fi greu? Nimeni nu știe exact cum va fi. O să vedem. Însă, în prima urgență, să nu violam nicio regulă și să veghem la respectarea lor întocmai și la timp și astfel ne vom bucura și de respectul urmașilor și cel al contemporanilor și chiar de al nostru înșine, oricât de tare ne-ar durea și oricât de mult ne-ar costa.
Dacă dragoste nu e, asta e. Nici U.E. nu trebuie să se supere. Dacă nu se respectă regulile acum, se va da startul la încălcarea lor. Oricum ar fi, judecând rece, fără patimă, s-a prăbușit o lume. Să speram că vom clădi una, cel puțin la fel de bună.
27 iunie 2016
București
Costel AVRAM
Visitor Rating: 5 Stars
Visitor Rating: 5 Stars
Visitor Rating: 2 Stars