Mai repede, mai sus, mai puternic
Dacă sportul este mișcare, nu e valabilă și reciproca decât dacă mai îndeplinește niște condiții suplimentare. Sportul îl faci fie cu intenție fie fără îți dai seama. În copilărie și adolescență sportul apare de obicei la „efecte secundare” sau „colaterale”. Ca adult, sportul apare din ce în ce mai mult ca scop în sine.
În adolescență, pentru o „mândruță” încălecam bicicleta și „un șapte km dus, șapte întors, erau „aspecte” colaterale iar sportul era doar o alta denumire dată activității mele de zi cu zi. Mă mișcam repede să pot condensa cât mai multe activități pe unitatea de timp. Cum la vârsta aceea aveam „nevoi” mari, eram nevoit să cresc viteza de mișcare și implicit deplasare în spațiu pentru acoperirea loc cu succes. Creșteam viteza, creșteam efortul, consumam energia. Foamea de energie mă îndemna tot mai intens sa fiu din ce în ce mai des un motor performant.
Devenisem un motor în sine ce funcționa din dorința de a acoperi distanțele în timp cât mai scurt. Dacă a face sute de km pe luna cu bicicleta însemna a face sport, atunci chiar făceam sport și făceam sport “scris cu majuscule”. Nici dorința de a concura, nici vreun îndemn educațional sau părintesc în legătură cu beneficiile sportului nu îmi alimentau mai bine forțele, ca nevoia de a ajunge cât mai repede dintr-un loc în altul.
La vârsta aceea, dorința aproape permanentă de a fi mereu în alt loc decât cel în care mă aflam, mă „obliga” sa mă mișc mult mai repede decât mersul normal. Eram într-o alergare continua, ori pe jos, in alergare ori cu bicicleta. Nu era zi în care sa nu parcurg minimum 20 km. Pot spune nu că făceam sport ci că trăiam alert, trăiam sportiv. Dorința te împingea de la spate să devii un motor performant și să dezvolți energii nebănuite.
Azi, la mulți ani distanță, sunt sigur că nu aș mai reuși să îmi “montez” motivația cu „să vreau să mă întâlnesc mai repede cu mândruța”, sa mă arunc pe bicicleta și să „ard” vreo 20 de km, însă aș putea să îmi setez ambiția de a reveni, atât cât îmi permite vârsta, la niște performanțe sportive cât de cât apropiate. Și sigur am să o fac, pentru ca dacă atunci aveam nevoie doar de „dorință” să ajung mai repede din punctul “A” în punctul „B” acum, din ambiție măcar, îmi propun să fac același lucru, chiar dacă o să o fac la parametri mai scăzuți. Și ambiție, dar mai presus de toate ar fi de da exemplu copiilor mei, de a-i motiva și pe ei sa „trăiască alert”, să trăiască sportiv, să facă din mișcarea sportivă, modul de viață firesc, de zi cu zi. Să trăiască sportiv pentru a trai sănătos.
Dacă aveți ambiții asemănătoare și curajul aferent, veniți la Cea mai mare ora de sport să vă testați atât nivelul de voință cât și nivelul de putință și să fiți în același timp și motor pentru angajarea familiei în general și a copiilor în special la acest mod sănătos de trai pe pământ.
Cea mai mare ora de sport este un festival de fitness și sport, pus în scenă de Smartatletic și GetFit pentru Dolce Sport și Telekom România, anul acesta fiind cel de-al șaselea an consecutiv pentru Mișcarea face bine. Acesta festival se întinde pe parcursul celor trei luni de vară, în trei oraşe din România (Bucureşti, Braşov şi Mamaia), cu câte 12 ore în fiecare oraş. http://miscareafacebine.ro/oradesport/
În cazul în care nu ați uitat de perioada frumoasă a copilăriei și adolescenței, când făceam sport fără sa știm și fără să ne propunem, vă provoc să demonstrați dacă vă ține și voința și putința că puteți la fel de ușor să vă deplasați din punctul A în punctul B cu o viteză, dacă nu la fel de mare ca cea de atunci, măcar cu una satisfăcătoare anului in care suntem raportat la anul în care v-ați născut.
Cea mai mare oră de sport este acea ora în care nu uitam niciodată să facem mișcare. Citius, Altius, Fortius !
06 iulie 2016
Costel AVRAM
E DESTUL DE GREU PT OMUL ZILELOR NOASTRE SA FACA SPORT ALTFEL DECAT INTRODUCAND BIKE IN MENIUL ZILEI-MACAR DUS -INTORS PANA LA SERVICIU,PIATA,ETC
Visitor Rating: 5 Stars
Visitor Rating: 3 Stars